Potrivit ANCE – Asociația Italiană a Societăților de Construcție, România reprezintă a doua piață ca valoare a colaborărilor la nivel european, după Franța, cu o valoare de peste 2 miliarde de euro a contractelor încheiate cu societăți de construcții din Italia, multe dintre care au deschis deja filiale pe plan local. În acest context, pe data de 8 noiembrie 2022, se va desfășura la București conferința Italy & Romania – Building together, unde delegația italiană, alcătuită din 25 de societăți care activează în sectorul construcțiilor și proiectării, evaluează noile oportunități de colaborare cu firme românești.

Industria italiană a construcțiilor s-a dovedit, în acești ani, deosebit de dinamică, înregistrând o creștere semnificativă a profitului obținut în străinătate, chiar și pe piețe tot mai competitive.  Pe de altă parte, piața românească este promițătoare și promovează proiecte publice și private de amploare, cu o disponibilitate foarte mare de absorbție a fondurilor comunitare, care vor deveni, prin elaborarea viitoarelor proiecte, din ce în ce mai relevante în următorii ani.

„Italia și România și-au direcționat o parte semnificativă din resursele care le-au fost atribuite în cadrul PNRR către sectorul infrastructură, la care au adăugat și resurse din bugetele proprii. A construi împreună este dovada unei perspective comune de dezvoltare, care are ca valoare principală conectivitatea. Suntem convinși că expertiza consolidată, capacitatea tehnologică și inovația societăților italiene vor constitui, și în următorii ani, baza succesului lor în România și, de aceea, suntem mândri să le readucem în atenția acestei piețe, printr-un eveniment dedicat”, a declarat Ambasadorul Italiei în România, Excelența Sa Alfredo Durante Mangoni.

Delegația italiană, alcătuită din 25 de societăți care activează în sectorul construcțiilor și proiectării, va fi condusă de Vincenzo Ercole SALAZAR SARSFIEL – Coordonatorul pentru promovarea în străinătate a sectorului infrastructuri și mari proiecte din cadrul Ministerului Italian pentru Afaceri Externe și Cooperare Internațională, de Gaetano VECCHIO – Vicepreședintele Comitetului pentru Lucrări în Străinătate și Președintele Grupului IMM Internațional ANCE – Asociația Italiană a Societăților de Construcție și Roberto CARPANETO, Vicepreședintele OICE – Asociația Organizațiilor Italiene de Inginerie, Arhitectură și Consiliere Tehnico-Economică și Board Member al Federației Europeană Asociaților Naționale de Inginerie (EFCA).

În program sunt prevăzute intervenții din partea reprezentanților români și italieni, atât la nivel instituțional, cât și comercial, cu obiectivul principal de a consolida posibilitățile de colaborare și de schimb de know-how între societățile românești și cele italiene din sectorul infrastructurii, precum și de a oferi societăților participante din Peninsulă un tablou complet referitor la proiectele de infrastructură programate în România, în special la cele finanțate de UE și susținute de organizații financiare internaționale.

Această zi de conferință cuprinde diferite momente care să faciliteze networkingul între participanți, inclusiv un prânz de afaceri care va separa cele două părți ale zilei. Întâlnirile B2B vor facilita dialogul și schimbul de opinii între constructori, proiectanți și societăți de ingineria construcțiilor, atât din Italia, cât și din România și vor constitui cadrul perfect pentru a evalua oportunitatea unor noi participări în comun la proceduri de achiziție, acorduri de subcontractare și furnizare de servicii de proiectare, formare și transfer de tehnologii.