„Privind pe lanțul comercial de jos în sus, noi nu observăm scăderi de prețuri la raft. Ne tot întrebăm dacă mărfurile din Ucraina care intră, mă refer la cereale și la tot felul de produse agricole, perturbă prețurile pe piața românească. Rămânem cumva consternați de faptul că prețul produselor la raft nu scade. Ne-am fi așteptat la o scădere masivă odată cu intrarea produselor din Ucraina, dar nu se observă chestiunea aceasta”, a declarat Feliciu Paraschiv, Vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), în cadrul dezbaterii profesionale CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, cu tema „Iarna furiei fermierilor”.
Costuri mari pentru companii
„Ne-am uitat cu atenție la ce se întâmplă și am observat că în ultima perioadă au crescut foarte mult costurile vieții, iar aici nu mă refer la costurile vieții umane, ci la costurile vieții economice. O societate, o companie, un business, are o viață”, declară fondatorul Paco Supermarkets.
„Cresc taxele către o companie, apar noi restricții, norme noi, lucruri noi de făcut, iar toate acestea înseamnă costuri mai mari, cheltuieli mai mari. Din această cauză, prețurile și adaosurile practicate e firesc să fie din ce în ce mai mari.”
„Observăm unele creșteri care pun viața companiei în pericol. Aceste creșteri se pot transforma în prețuri mai mari la raft.”
În continuare, Feliciu Paraschiv a făcut referire la măsurile care au intrat în vigoare la începutul anului: „De la 1 ianuarie, a crescut TVA-ul la alimentele cu o concentrație de zahăr mai mare, de la 9% la 19%. A crescut TVA-ul la alimentele BIO montane și tradiționale de la 5% la 9%, au crescut accizele la băuturile cu concentrație mai mare de zahăr, accizele la tutun. Au crescut, de asemenea, taxele pe anumite micro întreprinderi, taxele și accizele pe firmele care lucrează cu zona de petrol, gaze și energie în special.”
Vicepreședintele ANCMMR a menționat că faptul că procesarea și producția reprezintă două servicii total diferite, care nu trebuie confundate: „Lanțul de producție prin care trece un produs până să ajungă la raft pleacă de la producător, apoi există un procesator, cel care ia produsele de la producător și scoate produsul finit și, în ultimă instanță, există un distribuitor care duce marfa la retailer.”
„Guvernul a mărit de la 1 ianuarie toate lucrurile și ne cere nouă, retailerilor, să plafonăm o categorie de produse destul de mare”, declară Feliciu Paraschiv.
Înregistrarea întâlnirii „Iarna furiei fermierilor” poate fi urmărită integral, AICI.
***
Reuniunile CLCC
Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale, într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.