Peste şapte milioane de euro a investit compania Bosch într-o nouă clădire de birouri şi laboratoare de testare pe platforma din municipiul Blaj, unde grupul german activează încă din anul 2007.

Bosch a inaugurat în incinta fabricii din Blaj o nouă clădire de birouri şi laboratoare de testare, o investiţie de peste şapte milioane de euro şi care va găzdui în jur de 250 de angajaţi. Lucrările de construcţie au început în martie 2018 şi au fost finalizate în septembrie 2019. Noua clădire are o suprafataţă totală de 5,700 de metri pătraţi, dispuşi într-un regim de înălţime cu parter şi un etaj.

„Conceptul de amenajare a clădirii, care oferă condiţii de muncă inspiraţionale, este extraordinar, pentru că permite noi forme de cooperare, mai deschise şi mai conectate”, a afirmat directorul comercial al fabricii Bosch din Blaj, Alexander Firsching. Potrivit acestuia, se intenţionează ca pe viitor să fie amenajată o zonă care să permită angajaţilor posibilitatea de a se deconecta prin câteva exerciţii fizice.

Întregul concept include elemente speciale de design, săli dedicate pentru munca în echipă, mobilier modern şi viu colorat, spaţii de lucru silenţioase, dar şi zone comune pentru socializare. „Conceptul noii clădiri de birouri oferă un nivel ridicat de colaborare, având în vedere condiţiile de muncă dinamice pe care le oferă. Interacţiunea rapidă accelerează procesele, creşte calitatea, designul atractiv al spaţiului de lucru fiind un plus pentru angajaţii noştri”, a declarat, la rândul său, directorul tehnic al fabricii Bosch din Blaj, Dirk Arnold. El a adăugat că această nouă clădire este „un pas important” în dezvoltarea fabricii Bosch din Blaj, fiind „un angajament” pentru viitorul Bosch în România şi în acest oraş.

Unitatea de producţie Bosch din Blaj şi-a început activitatea în 2007, deservind sectorul tehnologiei industrial. În 2012, fabrica şi-a extins aria de expertiză către industria auto. Drept recunoaştere a calităţii produselor sale, fabrica din Blaj va deveni, începând cu anul 2020, unitatea de producţie coordonatoare a Bosch pentru senzorii de detonaţie, la nivel global.   De asemenea, fabrica din Blaj este una dintre cele trei fabrici Bosch din Europa unde sunt produşi senzori NOx, senzori care reprezintă o parte din inovaţia revoluţionară a companiei în tehnologia diesel. AGERPRES