ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a premiat pe 26 ianuarie cele mai bune proiecte high-tech românești, în cadrul celei de-a treia ediții a Galei ANIS.

Gala ANIS a adus alături invitați precum E.S. dna Tamar Samash, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Israel în România, Joshua Burke, Atașat comercial în cadrul Ambasadei Statelor Unite la București, Victor Negrescu, Membru al Parlamentului European, precum și alți invitați de rang înalt, alături de nume importante din industria românească de tehnologie și reprezentanți media.

Candidaturile depuse de companii au fost evaluate de un juriu reprezentativ care a inclus membri marcanți ai comunității din industria IT, media, consultanță și nu în ultimul rând reprezentanți ai autorităților: Teodor Blidăruș – Președinte ANIS, Joshua Burke, Atașat comercial al Ambasadei Statelor Unite la București, Cezar Caluschi – Oameni și Companii, Cristian Dascălu – Antreprenor, Bogdan Iordache – fondator TechHub & How To Web, Bianca Muntean – Director Executiv ARIES Transilvania, Andrei Pitiș – Vicepreședinte ANIS, Răzvan Rughiniș – Co-fondator Tech Lounge, Varujan Pambuccian – Membru în Parlamentul României, Matan Safran – Atașat comercial al Statului Israel în România, Silviu Sandache – Senior Tax Manager, Deloitte România, Adrian Seceleanu – Editor Ziarul Financiar, Radu Ticiu – Co-fondator și CEO Timișoara Startup Hub, Cristina Țoncu – Program Manager, RICAP, și Dan Zaharia – Senior Consultant, Extind Management.

În urma procesului de jurizare, câștigătorii Premiilor ANIS ediția 2017 au fost desemnați:

  • Școala Informală de IT, pentru Programul Educațional al Anului
  • IXIA Romania, pentru Programul CSR al Anului
  • SiloMeter, pentru Startup-ul Anului
  • Endava, cu proiectul Agile Transformation pentru Worldpay pentru Proiectul de Outsourcing al Anului
  • UiPath, cu produsul RPA Computing Platform pentru Produsul Software al Anului
  • Mira Technologies Group, cu proiectul DESMTEH pentru Proiectul de Cercetare-Dezvoltare al Anului
  • FLANCO, cu aplicația implementata in cloud de Zitec, pentru Clientul Anului
  • Mihai Matei / Essensys Romania – “Membrul ANIS al Anului”, acordat de echipa ANIS
  • Qualitance – Compania Anului

 

Teodor Blidăruș, Președinte ANIS, a declarat: „Mă simt onorat să pot reprezenta o industrie care aduce la lumină proiecte atât de importante pentru noi toți. Industria romanescă de tech se află într-un proces continuu de creștere, iar noi la ANIS, prin eforturile noastre directe, susținem acest trend ascendent, iar obiectivul nostru este ca România sa devină o piesă determinantă pe harta globală a inovației”.