Cel mai așteptat eveniment al anului pentru ecosistemul START-up-urilor din România, a doua ediție a Romanian Venture Forum (RVF) 2023, va avea loc miercuri, 22 noiembrie, la 9:00, în sala Teatrului Odeon din București. Intrarea este liberă, pe bază de înscriere la rsvp@conaf.ro.

Evenimentul reunește experți influenți naționali și internaționali în domeniul venture capital (VC), antreprenori vizionari și gânditori inovatori, autorități locale și guvernamentale care vor analiza perspectivele și strategiile pentru piața de profil. Peste 10 fonduri de VC locale și internaționale, acceleratoare, organizații și asociații de profil vor fi prezente la eveniment.

”Observăm că la nivel global impulsul financiar care a stimulat dezvoltarea pieței tehnologiei s-a redus drastic în prima jumătate a acestuia an complicat, tensionat de conflicte, inflație, creșterea dobânzilor și în general de incertitudine. Au dispărut din peisajul global 255 de fonduri de venture în prima jumătate a acestui an. Vom analiza acest peisaj complicat, dar vom insista asupra avantajului pe care îl are o piață emergentă, cum e cea românească, în care companiile mici sunt dinamice și reziliente, investesc eficient resursele și se adaptează rapid la schimbări”, a observat Cristina Chiriac, președintă ANAA & CONAF.

Forumul va găzdui paneluri dedicate obținerii unei creșteri durabile în mediul actual, ascensiunii Inteligenței Artificiale și impactului acesteia asupra ecosistemului start-up-urilor din regiunea central și est europeană, având ca obiectiv susținerea și încurajarea inițiativei antreprenoriale, cu accent pe direcțiile europene (green deal, circular economy and sustainability).

RVF deschide calea către maturitatea financiară a start-up-urilor românești, printr-o sesiune de pitching în cadrul căreia șase start-up-uri promițătoare își vor prezenta afacerea, aceasta fiind urmată de întrebări și răspunsuri în fața unui juriu format din cinci reprezentanți ai fondurilor VC.

”Această sesiune a Forumului este o oportunitate pentru antreprenori să înțeleagă care sunt blocajele și oportunitățile apărute pe traseu și, mai ales care este perspectiva investitorilor atunci când aleg să finanțeze o afacere”, a spus Cristina Chiriac.

Mediul de reglementare este esențial pentru dezvoltarea start-up-urilor și unele excese fiscale pot inhiba dezvoltarea acestora descurajând fondurile de venture capital să investească.

”Mesajul antreprenorilor către guvern este acela că susținerea inovației în tehnologia informației, prin programe cu suport financiar sau prin reglementări coerente influențează semnificativ traiectoria dezvoltării start-up-urilor din tehnologie și nu numai”, a declarat Cristina Chiriac.

Nu în ultimul rând Forumul va avea pe agendă și o sesiune de pitching dedicată juniorilor, participanții din cadrul ”Maratonul pentru educație antreprenorială”, inițiat și implementat în 11 județe și municipiul București de către CONAF. În prima ediție a Maratonului au participat peste 5.000 de elevi de liceu, care au prezentat peste 100 de planuri de afaceri.

”Romanian Venture Forum va găzdui în premieră anul acesta o competiție de proiecte de afaceri dedicată elevilor de liceu, deoarece elevii noștri interesați de tehnologie sunt în esență liderii de mâine, și îi ajutăm să-și finanțeze viitorul în care cred”, a conchis Cristina Chiriac.

Evenimentul va fi moderat de către Vlad ANDRIESCU – editor start-up.ro. Cu participarea extraordinară a domnului Nicolae Ionel CIUCĂ – Președintele Senatului, Adrian CÂCIU – Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Bogdan-Gruia IVAN – Ministrul Cercetării, Inovației și al Digitalizării, Mihai Precup – Secretar de Stat la cancelaria Prim-ministrului. Speakerii invitați la eveniment vor fi: Cristina CHIRIAC – Președintă CONAF și ANAA, Doctor în Economie, Antreprenor, Autor, Marius GHENEA – Managing Partner Catalyst Romania, Antreprenor, Angel Investor, Autor, Nicușor DAN – Primarul București, Alexandru AGATINEI – Co-Fondator & CEO How to Web, Robert COTUNĂ – Investment Manager Rubik, Ana Maria STANCU – Digital Transformation Consultant, CEO Bucharest Robots, Ilinca PĂUN – Fondator Bravva Angels, Adrian SECELEANU – editor la Ziarul Financiar, Camelia DRĂGOI – Senior Mandate Management-Equity, European Investment Fund (EIF), Cristian NACU – Senior Country Officer Romania International Finance Corporation (IFC), Sorin MAXIM – General Manager West Regional Development Agency – ADR Vest, Daniela ILIESCU – Executive Director Romanian Private Equity Association (ROPEA), Radu DUMITRESCU – Partner-in-Charge Financial Advisory la Deloitte România, Elena VRABIE – Innovation Reporter at The Recursive, Vedran BLAGUS – Principal South Central Ventures, Alin STANCIU – Partner Catalyst Romania, Peter TANCZOS – Managing Partner Euroventures V, Roumen JORDANOV – Investment Manager BrightCap Ventures, Mihnea CRĂCIUN – Managing Director Endeavor Romania, Miruna POPA – Investment Associate Resource Partners, Mircea CĂPĂȚÎNĂ – Co-Fondator SmartBill, Sergiu NEGUȚ – Co-Fondator Fintech OS, Andrei DUDOIU – Managing Partner Seedblink, Sinisa RAKOVIC – Fondator & CEO Hunch, Mihai PĂTRAȘCU – Fondator & CEO EvoMag, Alexandru BOGDAN – CEO & GP @ROCA X, Cosmin CURTICĂPEAN – CEO iFactor, Board member and VP Tech Angels Romania, Cristian NEGRUȚIU – Founding Partner, Sparking Capital, Emmett KING – Co-Fondator D3 Cyber and Transylvania Angels Network (T.A.N.) / Founding Investor, Board member la Telios Care & AiVA / Minority Shareholder & ex COO Wirtek A/S, Mircea GHIȚĂ – Country Manager Seedblink, Marius ISTRATE – Chairman of the Board TechAngels Romania, Alexandra CERNIAN – Profesor asociat UPB, ph.D, Expert Comiisa Europeană, Expert Digital, Andrei PITIȘ – Fondator & CEO Genezio, Angel Investor, Dan MIHĂESCU – Founding Partner at GapMinder Venture Partners, Florin VIȘA – Partner EarlyGame Ventures, Alina GEORGESCU – Investment Manager Catalyst Romania, Cătălin HRISTESCU – Head of Portfolio Management Gas & Power, OMV Petrom, Mihnea ZAMFIR – Head of Finance and Performance Management la DelGaz, Zoltan FUZESI – CEO Anxiofit, Nicoleta MUNTEANU – Fondator of Kids in Business, Diana PUNGĂ, City Manager București, Iulia MEIROSU – Managing Partner Valenta & fondator Infinitree Capital, antreprenor.

Prima ediție a Romanian Venture Forum a depășit toate așteptările, reușind să adune o comunitate vibrantă de investitori și speakeri din 8 țări. Cele 10 start-up-uri selectate dintr-un pool impresionant de peste 50 de start-up-uri înscrise au avut șansa de a-și prezenta ideile și de a cere finanțarea necesară în fața unor investitori de top veniți din zonele de business angels, corporate funds și venture capital. Pitch-urile în categoriile „tech” și „green” au captivat atenția și imaginația, iar câștigătorii au deschis drumul spre potențiali clienți și investitori din întreaga regiune. Forumul a fost nu doar o platformă pentru finanțare, ci și un loc de întâlnire unde s-au abordat teme precum comunicarea transfrontalieră, inovațiile, investițiile și colaborarea dintre startup-uri și întreprinderi.