Allianz-Ţiriac anunţă lansarea unui serviciu de consultanţă medicală la distanţă, printr-un parteneriat cu Medicover, oferit fără niciun cost suplimentar, atât clienţilor actuali persoane fizice şi companii, cât şi celor care vor încheia o asigurare de sănătate cu compania de asigurări.
„Serviciul de consultanţă medicală la distanţă este oferit printr-un parteneriat cu Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori privaţi de servicii medicale din România, fără niciun cost suplimentar până în 15 iulie 2020. Serviciul dezvoltat de Medicover împreună cu ATLAS este disponibil atât clienţilor actuali persoane fizice şi companii, cât şi celor care vor încheia o asigurare de sănătate Allianz-Ţiriac în perioada următoare”, se menţionează într-un comunicat de presă al asigurătorului.
Conform companiei, prin intermediul acestui parteneriat, cei aproape 150.000 de asiguraţi Allianz-Ţiriac vor avea acces direct la peste 100 de medici şi numeroase specialităţi medicale, printre care: medicină generală, medicină internă, pediatrie, diabet şi nutriţie, cardiologie, epidemiologie, fără a fi nevoiţi să apeleze la un serviciu de call center.
Consultaţiile medicale video online sau prin telefon sunt disponibile de luni până duminică, în intervalul 8:00 – 20:00 prin accesarea link-ului mymedicover.atlas.app, precum şi prin aplicaţia Atlas – Healthy mind & body, disponibilă pentru sistemele iOS şi Android.
„Pentru a intra în legătură cu unul dintre medici, un asigurat Allianz-Ţiriac trebuie să urmeze trei paşi simpli: completează formularul „creare cont” şi introduce datele personale solicitate; alege specialitatea medicală pe care o consideră potrivită pentru nevoia sa medicală, precum şi medicul, ziua şi ora dorite pentru programare; în urma înregistrării solicitării, primeşte o notificare de confirmare a programării. Pe lângă introducerea în mod gratuit a serviciilor de consultanţă medicală la distanţă, Allianz-Ţiriac va acoperi, pe perioada valabilităţii Ordonanţelor Militare, costul serviciilor medicale accesate online sau prin telefon, în conformitate cu limitele pachetului ales, în reţeau de clinici partenere Allianz-Ţiriac sau la alte clinici medicale private din România, dacă contractul de asigurare oferă acoperire în afara reţelei de parteneri. În acest caz, decontarea cheltuielilor se va efectua prin ramburs, după avizarea unei daune în aplicaţia Allianz-Ţiriac Mobile sau prin celelalte modalităţi disponibile de avizare a daunelor”, menţionează compania.
Potrivit sursei citate, pentru afecţiuni medicale apărute în perioada stării de urgenţă sau cu maximum două luni înainte de aceasta va fi extins de la 90 de zile la 180 de zile termenul de valabilitate a recomandărilor şi biletelor de trimitere acceptate la notificarea daunelor, respectiv termenul maxim de accesare a serviciilor medicale de la debutul simptomelor.
„Măsurile prezentate mai sus completează seria de acţiuni pe care Allianz-Ţiriac le-a implementat pentru a-şi proteja clienţii, angajaţii, colaboratorii şi partenerii, precum şi soluţiile digitale care le permit clienţilor să rămână tot timpul stăpâni pe situaţie”, notează compania de asigurări. AGERPRES