Numeroase probleme cu care se confruntă în prezent sistemul de sănătate românesc ar putea fi rezolvate, printr-un dialog mai susținut între autorități, pacienți și reprezentanții companiilor cu activități în acest sector. Acestea sunt concluziile celei de-a doua ediții a Dezbaterii profesionale regionale ”Management Modern în Industria Farmaceutică” (MMIF), ce a avut loc pe 19 octombrie, la Hotel Hilton Garden Inn, din Capitală.

Interesul sporit al reprezentanților asociațiilor de pacienți pentru discuția referitoare la rezolvarea problemelor din sectorul medical a fost apreciat în mod deosebit de Mihaela Moșneguțu, director medical Antibiotice”Sistemul sanitar nu ar putea exista fără industria farmaceutică, care se bazează însă pe medici, farmaciști și distribuitori. Toate acestea, în relație direct cu pacienții, de ale căror nevoi ținem cont în conturarea strategiilor noastre. Avem nevoie de parerile dvs, ale tuturor, pentru îmbunătățirea imaginii de ansamblu a domeniului medical din România. Dezbaterile asigură sustenabilitatea sistemului de sănătate”, a arătat Moșneguțu.

Întâlnirea de la Hilton Garden Inn este parte a Programului MMIF, derulat de Oameni și Companii, cu susținerea  partenerilor FarmexpertAntibiotice și Farmaciilor Alphega, din iunie 2018, cu scopul de a crea o comunitate care să facă schimb de informații și experiențe, pe tema problemelor, dar și oportunităților care marchează evoluția industriei farmaceutice și modul în care acestea se reflectă asupra dezvoltării comunităților locale.

Cine sunt partenerii Programului ”Management Modern în Industria Farmaceutică

De 63 de ani, Antibiotice este o companie competitivă, al cărei brand se identifică cu eficiența, calitatea și siguranța, demonstrând că se pot atinge în România performanțele industriei farmaceutice mondiale. Antibiotice a devenit o companie adaptată pieței farmaceutice contemporane, ce face cunoscut, la nivel global, un brand autentic românesc.

Farmexpert este unul dintre cei mai importanţi distribuitori de produse farmaceutice şi parafarmaceutice din România, locul întâi în piața farmaceutică, din punct de vedere al profitabilității. Farmexpert este membru Walgreens Boots Alliance, lider mondial în industria farmaceutică și de frumusețe.

Oameni si Companii este o societate care furnizează soluții de marketing și comunicare profesională,  de peste 17 ani. În mod special, Oameni si Companii construiește comunități profesionale și administrează programe și platforme de comunicare pentru acestea, una dintre ultimele platforme dezvoltate fiind ”Management Modern în Industria Farmaceutică”.