Vânzările de autoturisme în Europa au înregistrat o creştere de două cifre şi în luna noiembrie, iar marca Dacia a vândut mai multe autoturisme decât Skoda, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Această asociaţie, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a informat că 1,014 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna noiembrie 2022 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 17,4% comparativ cu luna noiembrie 2021. Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 16,3% în ritm anual.
În schimb, în România, înmatriculările de autoturisme au scăzut cu 3,5% în ritm anual în luna noiembrie, până la 11.074 de unităţi.
De asemenea, în primele 11 luni ale acestui an, piaţa auto din România a înregistrat un avans de 7,4%, până la 116.891 de autoturisme, în timp ce în Europa, vânzările de autoturisme au scăzut cu 5,8%, până la 10,196 milioane de autoturisme, iar în UE au scăzut cu 6,1% până la 8,359 milioane de unităţi.


În rândul principalilor constructori auto generalişti, vânzările grupului Volkswagen au înregistrat o creştere semnificativă de 36,4% în luna noiembrie, graţie performanţelor mărcilor Volkswagen şi Audi, în timp ce vânzările grupului Stellantis au scăzut cu 1,1%. În ceea ce priveşte vânzările grupului Renault, acestea au crescut cu 2,1% în luna noiembrie, până la 88.178 unităţi, într-un context în care vânzările de automobile marca Renault au scăzut cu 4,4%, în timp ce vânzările de automobile marca Dacia au crescut cu 11,5% până la 39.802 de unităţi.
Luna trecută, pe piaţa auto din Europa au fost înmatriculate mai multe autoturisme marca Dacia decât în cazul mărcilor Skoda (38.175 de unităţi), Fiat (31.469 de unităţi) sau Citroen (26.503 unităţi).
Pe primele 11 luni ale acestui an, marca Dacia a înregistrat o creştere a vânzărilor de 14% în ritm anual, în timp ce majoritatea mărcilor au înregistrat scăderi. Un număr de 393.574 de automobile marca Dacia au fost înmatriculate în Europa în primele 11 luni ale acestui an, devansând înmatriculările unor mărci precum Fiat, Citroen, Opel sau Seat.
Chiar dacă vânzările de automobile în Europa au crescut pentru a patra lună la rând, ele rămân cu mult sub nivelul din 2019, în condiţiile în care constructorii auto se confruntă în continuare cu o serie de probeleme precum lipsa de cipuri şi criza energetică. AGERPRES