Clasamentul primelor companii farmaceutice după vânzările de medicamente înregistrate în România a suferit schimbări importante în primul trimestru din acest an, Abbvie pierzând poziția de lider al pieței în favoarea Merck, potrivit unui studiu realizat de Cegedim.

După valoarea vânzărilor, clasamentul principalilor 10 producători farmaceutici din primul trimestru din 2019 este condus de Merck (318,8 milioane lei), Abbvie (253,1 milioane lei), Gilead (233,5 milioane lei ), Sanofi (227,1 milioane lei), Novartis (185,2 milioane lei), GSK (183,1 milioane lei), Sun Pharma (170,4 milioane lei), Servier (168,3 milioane lei), Pfizer (153,1 milioane lei) și AstraZeneca (144,1 milioane lei).

Clasamentul a suferit schimbări importante față de 2018, când compania Abbvie a înregistrat cele mai mari vânzări pe piața românească, de 1,09 miliarde lei, fiind urmată de Sanofi (809,3 milioane lei), Merck (722,3 milioane lei), Novartis (708,3 milioane lei), Servier (689,1 milioane lei), GSK (663,5 milioane lei), Sun Pharma (632,3 milioane lei), Pfizer (625,8 milioane lei), AstraZeneca (547 milioane lei) și Bristol Myers Squibb (496,2 milioane lei).

Abbvie a dominat clasamentul anul trecut datorită produselor utilizate în tratamentul fără interferon al hepatitei C. Însă în primul trimestru din acest an, Abbvie a fost depășită de Merck și Gilead (care s-a situat doar pe locul 11 în 2018), în timp ce Sanofi a coborât pe locul 4, după vânzarea Zentiva.

Totuși, după vânzările realizate în ultimele 12 luni (aprilie 2018 – martie 2019), Abbvie se menține pe primul loc, cu vânzări de 1,08 miliarde lei, urmată de Merck (950,4 milioane lei) și Sanofi (227,1 milioane lei).

Datele reprezintă o estimare a ieșirilor de produse din farmacii către pacienți, iar calculul valorilor și cotelor de piață a fost efectuat la prețurile de achiziție în farmacie.

Același raport arată că piața farmaceutică din România, care exprimă valoarea totală a medicamentelor eliberate de farmacii către pacienți, a crescut în primul trimestru din acest an cu 22,8% față de aceeași perioadă din 2018, până la 4,64 miliarde lei (980,6 milioane euro), susținută în special de medicamentele eliberate pe bază de rețetă.