Camera de Comerț și Industrie Mureș își dorește să contribuie la creșterea vizibilității afacerilor mureșene atât în plan național cât și în plan internațional. În acest sens, CCIM şi-a propus să vină în sprijinul afacerilor mureșene prin dezvoltarea unei platforme online în cadrul căreia companiile să își publice produsele și serviciile pe care le au în portofoliu, pentru a atinge un număr cât mai mare de potențiali clienți. În prezent se lucrează la finalizarea acestei platforme.

Prin această inițiativă, Camera de Comerț și Industrie Mureș doreşte să ridice consumul local de produse și servicii, iar în viitor se doreşte extinderea acestei platforme la nivelul tuturor județelor, astfel încât consumatorul român sau european să aibă acces la cât mai multe afaceri românești pentru nevoia sa de consum.

Toți cei înscriși în baza de date se vor bucura de pe urma vizibilității Camerei de Comerț și Industrie la nivel național și internațional, iar Camera de Comerț și Industrie Mureș își va lua totodată angajamentul de a promova în mod constant această platformă pentru a atinge o masăcât mai consistentă de clienți potențiali.