Zebrapay listează primele sale obligaţiuni la BVB

Zebrapay listează primele sale obligaţiuni la BVB

Bursa de Valori București informează că marți, 27 iulie, obligațiunile ZebraPay, liderul local al pieței de terminale de plată de tip self-service care operează rețeaua de stații SelfPay, intră la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare sub simbolul bursier PAY26E.

Listarea obligațiunilor vine după încheierea unei plasament privat de obligațiuni prin care compania a atras fonduri în valoare de 3.000.000 de euro de la investitorii din piața de capital. Plasamentul privat a avut loc la începutul lunii iunie.

Compania a emis un număr de 30.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 100 euro și o dobândă de 5,5%, cu data scadenței la 16 iunie 2026. În cadrul plasamentului au subscris 99 de investitori, iar subscrierea minimă a unui investitor a fost de 200 de obligațiuni, respectiv 20.000 de euro. Plasamentul privat și listarea obligațiunilor au fost realizate cu sprijinul BT Capital Partners.