Winsedswiss România, filială a Winsedswiss Education Group, a lansat „one alliance”, reţea ce reuneşte mai multe branduri din industria ospitalităţii autohtone, în jurul academiei de ospitalitate ohma Bucureşti. Scopul acestei alianţe este acela de a contribui la dezvoltarea învăţământului profesional dual din ţara noastră, ca una dintre soluţiile pentru relansarea post-pandemie a industriei.

Membrii fondatori ai alianţei sunt Athenee Palace Hilton Bucharest, Caro Hotel Bucharest, Casa Doina Restaurant, City Grill, Hard Rock Cafe Bucharest, Intercontinental Hotel Bucharest, La Brasserie Bistro & Lounge, Le Manoir, Radisson Blu Hotel Bucharest, Sheraton Bucharest Hotel, The Marmorosch Bucharest-Autograph Collection, precum şi winsedswiss România, iar alţi reprezentanţi ai industriei HoReCa sunt în curs de aderare.

Potrivit celor care au pus bazele acestei alianţe: „Premisele pentru creşterea calităţii serviciilor turistice sunt asigurate prin accesul membrilor one la programele ohma de calificare profesională a angajaţilor, licenţiate École hôteliPre de Lausanne (EHL), la cursuri de formare specializate şi adaptate nevoilor operatorilor economici sau la servicii de consultanţă acordate de experţii winsedswiss care vizează sustenabilitatea organizaţiilor hoteliere. De asemenea, partenerii vor fi conectaţi cu candidaţi motivaţi şi calificaţi şi li se vor oferi servicii de recrutare prin intermediul agenţiei de intermediere pe piaţa forţei de muncă talent by winsedswiss. Alianţa mizează pe colaborare, aceasta fiind bazată pe solidaritatea colegilor din industrie, în scopul elevării acesteia la standardele cele mai înalte de performanţă. Iar fiindcă schimbarea se produce acolo unde toţi actorii sunt implicaţi, hotelurile şi restaurantele partenere îşi vor deschide, la rândul lor, porţile pentru studenţii şcolii ohma. Astfel, aceştia vor avea parte de o educaţie experienţială, de tipul învăţând făcând, aplicând cunoştinţele dobândite într-un mediu de lucru real şi sigur, alături de experţi hotelieri”.

Cu această ocazie a fost anunţată deschiderea ohma Bucureşti, cea de-a treia academie de ospitalitate din ţara noastră licenţiată EHL, după cele de la Oradea şi Braşov. Cursurile vor începe în data de 20 octombrie, iar studenţii se vor putea specializa într-unul dintre cele patru parcursuri profesionale: Hotel Administration, F&B Services, Culinary Art şi Rooms Division, înscrierile fiind deja deschise. Studenţii vor parcurge cursurile teoretice câte două zile pe săptămână, iar în celelalte trei zile rămase vor învăţa lucrând direct sub îndrumarea instructorilor în hotelurile şi restaurantele deţinute de membrii „one alliance”.

Ray Iunius, CEO Winsedswiss Education Group (WEG), a declarat: „one alliance, prin academiile ohma, aflate în strânsă relaţie cu o vastă reţea de specialişti şi cu EHL, cea mai faimoasă universitate hotelieră din lume, este un suport bogat şi complet al grupului winsedswiss pentru industria pe care o serveşte, începând de la accesul la cunoştinţele şi facilităţile cele mai moderne existente pe piaţă, până la consultanţa internaţională şi conectarea cu cele mai prestigioase instituţii şi companii din domeniu. Este propunerea noastră de schimbare de perspectivă, pentru că o meserie în industria ospitalităţii şi a serviciilor nu trebuie văzută ca o soluţie de compromis, ci ca o alegere pentru o viaţă plină de satisfacţii”.

La rândul său, Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), a vorbit despre acest eveniment: „Dacă vorbim despre servicii de calitate sau de lipsa personalului calificat în industria noastră, dar nu vorbim de educaţie şi mai ales despre cea vocaţională, înseamnă că ne furăm singuri căciula. Trebuie să încetăm să aruncăm responsabilitatea de la unii la alţii, să plângem sau să ne plângem de milă, fiind obligaţi să ne implicăm cât mai repede în susţinerea sistemelor de educaţie de calitate”.

În septembrie 2020, winsedswiss a inaugurat la Oradea prima academie din ţara noastră sub licenţa EHL, iar în vara acestui an a deschis primul campus în Poiana Braşov.