Volumul lucrărilor de construcții a crescut în medie, în primul semestru, cu peste 10%

constructiiVolumul lucrărilor de construcții a crescut în primul semestru al anului în curs, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 10,3%, respectiv cu 10,9%, comparativ cu perioada similară din 2014, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS).

În iunie 2015, față de iunie 2014, volumul lucrărilor de construcții a crescut, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 13,0%, respectiv cu 13,5%, în timp ce, față de luna precedentă, creșterea a fost de 21,9%, ca serie brută, și de 3,5%, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.

Potrivit INS, la nivel semestrial, volumul lucrărilor de construcții a crescut pe total, ca serie brută, cu 10,3%. Pe elemente de structură au avut loc creșteri la lucrările de reparații capitale cu 14,0%, la lucrările de întreținere și reparații curente cu 11,0% și la lucrările de construcții noi cu 9,3%. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut astfel: la clădirile nerezidențiale cu 13,5%, la construcțiile inginerești cu 10,1% și la clădirile rezidențiale cu 4,9%.

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut pe total cu 10,9%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creșteri astfel: lucrările de reparații capitale cu 19,9%, lucrările de construcții noi cu 11,0% și la lucrările de întreținere și reparații curente cu 8,7%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut astfel: clădirile nerezidențiale cu 16,3%, clădirile rezidențiale cu 12,0% și la construcțiile inginerești cu 0,8%. AGERPRES