a semnat acordul de cumpărare a fostului Hotel Ramada Majestic București. Proprietatea situată pe Calea Victoriei, într-o zonă emblematică din punct de vedere turistic, are 111 camere dispuse pe 5 etaje și oferă o varietate de facilități adiționale.

Anja Graf, CEO și Președinte al VISIONAPARTMENTS, anunță achiziția cu succes a fostului Hotel Ramada Majestic București: “Cu ajutorul Ernst & Young România și al firmei de avocatură Radu și Asociații, VISIONAPARTMENTS a reușit să finalizeze această tranzacție comercială importantă în București. Suntem foarte entuziasmați de această achiziție. Acest pas reprezintă o etapă crucială în istoria VISIONAPARTMENTS și în planurile noastre de expansiune.” 

Fostul proprietar reprezentat de Țuca Zbârcea & Asociații și Special Properties, brokerul exclusiv al vânzătorului, sunt încântați să transmită această proprietate istorică generației următoare.

Hotelul istoric are 111 camere și 450 m2 spațiu pentru evenimente, format din 6 săli de meeting, care pot acomoda până la 300 de invitați. O sală de sport, o zonă de spa cu piscină încălzită, un jacuzzi, precum și un bar, un restaurant și un centru de afaceri, toate fac parte din această proprietate unică. Hotelul a fost construit în 1920 și este situat în inima Bucureștiului, pe Calea Victoriei. Principalele atracții din apropiere includ Muzeul Național de Artă, Muzeul Național de Istorie a României, Ateneul Român și Teatrul Național București.