“Vioară şi note muzicale” de Theodor Pallady, în licitaţie la Artmark

vioara_note_muzicaleLucrarea “Vioară şi note muzicale” semnată de Theodor Pallady şi care a făcut parte din colecţia avocatului Emanuel Pantazi va fi pusă în vânzare la Licitaţia de Vară organizată de Artmark pe 17 iunie în Capitală.

Potrivit Artmark, la începutul anului, opera “Vioară şi note muzicale” de Theodor Pallady a fost retrocedată de Muzeul Naţional de Artă al României urmaşilor academicianului Emanoil Pantazi. Întreaga sa colecţie, cu excepţia a şase opere, a fost donată, prin testament, Academiei Române. Opera lui Pallady scoasă la vânzare este importantă întrucât este una dintre cele şase care nu au fost înstrăinate intenţionat. Totodată, “Vioară şi note muzicale” pare a fi ultima lucrare pe care Pantazi a achiziţionat-o de la Pallady, colecţia sa numărând opt opere ale artistului. Lucrarea, estimată la 60.000-90.000 de euro, este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Naţional Cultural.

O altă lucrare semnată de Pallady şi prezentă în licitaţie este “Casa grădinarului”, estimată la 30.000-40.000 de euro. În 2008, tabloul a fost restituit moştenitorilor familiei Bastaki de către Muzeul Municipiului Bucureşti. Opera provine din colecţia Marie Jeanne (Diamandy) şi Nicolae Bastaki. Marie Jeanne a fost fiica Ioanei Pallady, soţia artistului, din prima căsătorie cu Constantin Diamandy, boier şi diplomat român.

O altă operă a lui Pallady prezentă în expoziţia Artmark este “Natură statică cu flori şi gazetă”, estimată la 35.000-55.000 de euro. Lucrarea provine din colecţia pictorului Ion Musceleanu, un prieten apropiat al artistului.

Lucrările licitaţiei de Vară Artmark vor fi expuse de joi până pe 16 iunie la sediul Artmark. Sesiunea va avea loc pe 17 iunie, la ora 19,30, la Athenee Palace Hilton. AGERPRES