Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) organizează în perioada 27-28 mai 2021, online, cea de-a treia ediție a Forumului Anual ARIR. Pentru prima dată, reprezentanții Comisiei Europene și ai EuropeanIssuers sunt prezenți în deschiderea evenimentului pentru a transmite de la sursă perspectiva de reglementare și dezvoltare a piețelor de capital europene, implicit pentru România. Reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară și ai Bursei de Valori București vor prezenta în detaliu strategia de dezvoltare a pieței locale. În plus, managementul de top al principalelor companii listate, membre ARIR, se va alătura discuției pentru a completa cu perspectiva lor din mediul de afaceri și lecțiile post pandemie.

Pentru prima dată ne propunem să aducem în fața companiilor noi investitori, internaționali și locali, în cadrul unui nou concept – Zilele Investitorilor ARIR. 6 companii listate, Bursa de Valori București, BRK Financial Group, MedLife, Purcari, Romcarbon și TeraPlast, se vor conecta cu investitori de talie medie interesați de noi oportunități de investiții.

“Împreună cu EuropeanIssuers, asociația europeană a companiilor listate și asociațiilor naționale din care face parte și ARIR, am inițiat un demers național prin care atragem atenția asupra faptului că numeroase companii europene se vor confrunta cu provocări dificile în următorii câțiva ani, o mare parte dintre acestea fiind afectate de dezechilibre financiare și restricții comerciale care le amenință însăși supraviețuirea, ca urmare a restricțiilor impuse în pandemie. Astfel, ne bazăm pe expertiza și cunoștințele unuia dintre cei mai importanți actori din Europa pentru dialog consistent cu Comisia Europeană și autoritățile naționale pentru a susține păstrarea unui cadru de reglementare stabil care să permită planificarea pe termen mediu-lung, dar și oferirea de stimulente pentru un acces mai amplu la piețele de capital.”

Daniela Șerban, Președinte & Co-fondator ARIR

Evenimentul reunește peste 10 speakeri internaționali și locali, reprezentanți ai instituțiilor, manageri de top ai celor mai mari companii românești, experți în finanțe și legislație europeană care vor aborda dezvoltarea viitoare a piețelor de capital, tendințele și oportunitățile din piață.

Au confirmat prezența următorii experți și reprezentanți ai companiilor:

  • Tatyana Panova, Head of Capital Markets Union Unit la DG FISMA, Comisia Europeană
  • Gerrit Fey, Head of Capital Markets Department la Deutsches Aktieninstitut & Co-Head of the Capital Markets Union working group la EuropeanIssuers
  • Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București
  • Reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară
  • Alexandru Stânean, CEO TeraPlast
  • Alina Popa, CFO OMV Petrom
  • Corina Popescu, CEO Electrica
  • Eugen Comendant, COO Purcari
  • Marian Năstase, Președinte al Consiliului de Administrație ALRO
  • Mihaela Nădășan, Director General Adjunct, Instituții și Piețe Financiare, Banca Transilvania
  • Paul Ichim, CFO Nuclearelectrica
  • Adina Ardeleanu, Co-fondator FinancialIntelligence.ro
  • Daniela Șerban, Președinte & Co-fondator ARIR

Pentru a vă alătura evenimentului, puteți să vă înregistrați aici: Forum ARIR 2021.