Întâlnirea de lansare a platformei GlobalHRManager.ro, desfășurată online la începutul lunii iulie, a reunit specialiști în resurse umane din toate domeniile de activitate și a generat discuții cu privire la modalitățile în care departamentele de HR pot să îmbunătățească viața profesională și personală a angajaților din companie. De asemenea, un subiect tratat pe larg în dezbaterea moderată de Ioana Marcu, coach de business și consultant, a fost cel referitor la munca de acasă și cum a modificat aceasta performanțele angajaților.
Victor Toriani, psihoterapeut, psiholog clinician și organizațional, a început prin a scoate în evidență faptul că pandemia a avut și aspecte pozitive pentru noi, prin faptul că a pus oamenii mai mult în contact cu ei și cu nevoile lor autentice. Asta înseamnă că și-au reevaluat relațiile de cuplu, relațiile parentale și familiale. De asemenea, au conștientizat importanța echilibrului între viața personală și viața profesională.
“Provocările foarte mari în această perioadă, vizavi de oameni și de lucratul acasă, au venit pe două paliere: un palier personal și un palier profesional. Psihologic, profesional, s-au definit două comportamente referitoare la relația cu jobul și munca de acasă. Oamenii s-au împărțit în două categorii, noi îi numim adaptații sau rebelii. Adaptații au supradimensionat regulile, au avut acces la muncă încă de când au coborât din pat, și-au prelungit programul de muncă și lucrează mai mult decât înainte. Aici trebuie să fim foarte atenți, sunt persoanele care psihologic au tendința aceasta de a demonstra, de a arăta, sau își confirmă puterea oferind continuu ceva arătând, demonstrând, fiind prezenți, fiind disponibili. Capcana acestei extreme este că oamenii se pot supraîncarca și se pot epuiza. Cealaltă extremă, rebelii cu munca de acasa, sunt deja în vacanță, nu prea mai au responsabilități, de abia îi mai prinzi și atunci mai greu este să-i aduci să-și asume în continuare rolurile”, a explicat Victor Toriani.
Citiți articolul integral pe platforma Comunității de Resurse Umane, GlobalHRManager.ro