UniCredit va creşte cu 20% numărul angajaţilor centrului IT din România

unicreditUniCredit va creşte cu 20% numărul angajaţilor centrului IT din România, înfiinţat în 2005 şi care totalizează în prezent aproximativ 1.400 salariaţi, şi vrea să se implice în finanţarea antreprenoriatului în industria comunicaţiilor şi IT, precum şi în dezvoltarea învăţământului superior în IT.

Proiectele i-au fost prezentate premierului Victor Ponta de către CEO-ul consorţiului bancar italian, Federico Ghizzoni, într-o întâlnire organizată, luni, la Guvern. “Vizita în România a conducerii consorţiului bancar italian este prilejuită de împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea Centrului IT al UniCredit şi deciziei de dezvoltare a acestuia în perioada următoare, prin sporirea cu 20% a personalului angajat, care în momentul de faţă este de aproximativ 1.400. Reprezentanţii UniCredit au afirmat disponibilitatea consorţiului bancar italian de a finanţa dezvoltarea antreprenoriatului în industria comunicaţiilor şi IT, dar şi despre dezvoltarea învăţământului superior în domeniul IT. UniCredit este dispusă să se implice direct în dezvoltarea capacităţilor universităţilor româneşti în domeniul IT după o relaţie de tipul cerere-ofertă, în care sistemul bancar reprezintă clientul, iar învăţământul superior, ofertantul”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

UniCredit, cea mai mare bancă italiană după active, este prezentă în România prin grupul UniCredit Ţiriac, care include UniCredit Ţiriac Bank SA şi filialele sale UniCredit Consumer Financing IFN SA, UniCredit Leasing Corporation IFN SA şi UniCredit Insurance Broker SRL. UniCredit Ţiriac ocupă poziţia a şasea în sistemul bancar românesc după valoarea activelor, cu o cotă de piaţă de 7,17%. Volumul activelor a totalizat 28,7 miliarde lei (6,4 miliarde euro) la 31 decembrie 2014, în creştere cu 4,5% faţă de 31 decembrie 2013.