În contextul în care înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut, în februarie 2023, cu 44.49% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar interesul pentru autoturismele hibrid sau electrice este din ce în ce mai mare, cel mai nou studiu Reveal Marketing Research și-a propus să evalueze atitudinile și comportamentele românilor cu privire la mașinile lor și modul în care acestea au evoluat comparativ cu percepțiile măsurate în studiul realizat în februarie 2021.
De cât timp și-au achiziționat românii actuala mașină?
Cei mai mulți dintre români declară că dețin actuala mașină de mai puțin de 2 ani (34%), în măsură semnificativ mai mare tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 ani (62%) și cei între 25-35 ani (44%), categorii de vârstă în cazul cărora șansele ca achiziția actualei mașini să se sincronizeze cu obținerea permisului auto fiind mai mari.
Întrucât achiziția unei mașini a devenit mai accesibilă, iar oamenii au nevoie de mai multă mobilitate, observăm că 42% dintre cei din mediul rural declară că dețin actuala mașină de mai puțin de 2 ani (vs. 32% în mediul urban).
În aceeași ordine de idei, 27% dintre români declară că dețin actuala mașina de 3-5 ani, în timp ce 21% menționează o perioadă de 5-10 ani, iar 18% au mașina de mai mult de 10 ani. Persoanele mature de peste 55 ani sunt cele mai atașate de mașinile actuale, 35% dintre aceștia deținându-le de mai mult de 10 ani.
Jumătate dintre români (48%) intenționează să își schimbe actuala mașină într-un interval de 1-3 ani
Dacă aruncăm o privire la intenția de schimbare a mașinii, se evidențiază faptul că cei mai mulți intenționează să o schimbe în viitorul apropiat, 48% menționând un interval de 1-3 ani, iar 16% perioada anului curent. Planuri de schimbare a mașinii pe temen mediu de 3-5 ani au 17% dintre romani.
Pentru persoanele mature de peste 55 ani, schimbarea mașinii nu este o prioritate, 33% dintre aceștia menționând că intenționeză să își schimbe mașina în 5 ani sau mai mult (vs. 20% total eșantion).
6 din 10 români cred că o mașina hibrid sau electrică se potrivește stilului lor de viață
Potrivit Buletinului Statistic APIA de la finalul anului 2022, din totalul mașinilor noi înmatriculate pe parcursul anului, mașinile pe benzină domină în continuare topul (64,5%), procentul celor pe motorină se diminuează cu 5% față de 2021 ajungând la 13,8%, iar cele electrice și full-hibrid câștigă o cotă tot mai mare de piață, ajungând la 21,7% (vs. 15,5% la final de 2021).
Conform studiului Reveal Marketing Research, majoritatea românilor sunt de părere că motorizarea hibrid este cea mai fiabilă în prezent (43%), aceasta fiind urmată de cea pe benzină (25%), motorină (19%) și full-electric (13%).
Urmărind gradul de atractivitate și preferințele pentru diferitele tipuri de mașini, 45% cred că o mașină hibrid s-ar potrivi cel mai bine stilului lor de viață, în special persoanele de peste 55 de ani (54%) și mai degraba cei din mediul urban (47% vs. 36% mediul rural).
23% descriu mașina cu motorizare convențională pe benzină ca fiind cea mai potrivită, în timp ce 19% declară că preferă o mașină pe motorină (în special tinerii între 18-34 ani – 29%), iar 13% o mașină full-electrică.
73% dintre români iau în considerare să treacă la o mașină hibrid sau electrică în viitor
49% dintre români iau în considerare să achiziționeze o mașină hibrid, în timp ce 24% ar alege o mașina electrică, iar 27% nu iau în calcul să schimbe motorizarea pe benzină/ motorină.
Procentele ce măsoară dorința de a face tranziția către un model hibrid, respectiv full-electric în viitor înregistrează mici scăderi procentuale (de 2% și respectiv 4%) în comparație cu studiul derulat în februarie 2021, însă dorința de a achiziționa aceste tipuri de mașini continuă să fie dominantă.
Reprezentanții generației Z (18-24 ani) sunt atrași de extreme, fiind mai încântați fie de ideea achiziționării unei mașini full-electrice (29%), fie de motorizarea convențională pe benzină/ motorină (33%), mașina hibrid fiind preferată într-o masură semnificativ mai mică față de total eșantion (38%).
Dintre cei 73% dintre români interesați să facă tranziția către motorizarea hibrid/ electrică, 60% intenționează să facă acest lucru în următorii 3 ani sau 5 ani, orizontul de timp asociat schimbării neînregistrând modificări semnificative față de februarie 2021 (58%).
Pe de altă parte, 14% intenționează să facă schimbarea în urmatorul an, în timp ce 18% menționează o perioadă de peste 5 ani, iar 8% o perioadă de peste 10 ani.
Țara noastră este în continuare nepregătită ca infrastructură pentru mașinile electrice, consideră jumătate dintre români (52%)
Unul dintre potențialele motive ce îi determină pe unii șoferi să nu își dorească să renunțe la mașinile cu carburant convențional este lipsa infrastructurii. Datele ne arată că jumătate dintre români (52%) consideră că România nu este pregatită ca infrastructură pentru mașinile electrice, iar la o privire mai atentă, observăm că șoferii peste 55 ani sunt cei mai vehemenți în acestă convingere (62%).
Totodată, 37% dintre respondenți se declară indeciși, în timp ce un procent de 11% consideră că România deține o infrastructură potrivită în prezent. Procentul celor care sunt de părere că țara noastră este suficient de pregătită pentru acest tip de abordare sustenabil este în creștere față de 2021 când a fost înregistrat un scor de doar 5%.
Nivelul de pesimism este în scădere dacă ne raportăm capacitatea României de a lua măsuri în următorii 3 ani spre a îmbunătăți infrastructura pentru mașinile electrice, 41% manifestându-și pesimismul, 44% declarându-se indeciși, iar 16% optimiști.
Diminuarea poluării continuă să fie principalul beneficiu perceput al mașinilor electrice, menționat de 54% dintre români (în descreștere cu 19 puncte procentuale vs. februarie 2021), urmat de eficiența mai mare din punct de vedere al costurilor (23%) și caracterul modern și inovativ al mașinii (16%). Având în vedere că popularitatea mașinilor electrice este în continuă creștere, caracterul modern și inovativ al acestora capătă o importanță mai mare față evaluarea de acum doi ani, când a înregistat un scor de 9%.
4 din 10 români intenționează să își achiziționeze următoarea mașină prin programul Rabla
Topul celor mai des utilizate modalități de achitare a unei mașini deținute până în prezent este alcătuit din: accesarea economiilor personale (52%), banii primiți de la familie/ prieteni (24%), credit de nevoi personale (23%) și programul Rabla (15%). Cum era de așteptat, tinerii între 18-24 ani s-au bazat pe ajutorul primit de la familie/ prieteni într-o măsură semnificativ mai mare decât total eșantion (33%).
Aruncând un ochi la perspectivele de viitor în ceea ce privește achizitionarea următoarei mașini observăm că românii intenționează în cea mai mare măsură să acceseze economiile personale (48%), programul Rabla (37%) sau un credit de nevoi personale (19%).
Atât interesul crescut pentru mașinile hibrid sau electrice cât și popularitatea subvențiilor oferite de stat pentru achiziționarea acestora cresc exponențial șansele ca românii să opteze pentru o astfel de motorizare pe viitor.