APX Hotels, companie ce deține hotelurile Venis, Filitti și Union Plaza, în București și Wolkendorf Bio Hotel & Spa, în localitatea Vulcan din judeţul Brașov, va inaugura în luna iulie un nou hotel de patru stele în Sibiu, Hermanns. Fostul hotel Libra, achiziționat anul trecut pentru suma de 1,85 milioane euro, potrivit companiei Crosspoint Real Estate, care a intermediat tranzacția, a necesitat o investiție în renovare estimată la aproximativ 5 milioane de euro.

„Al cincilea hotel din cadrul grupului APX Hotels, Hermanns Hotel Sibiu, se va deschide anul acesta, în luna iulie. Hotelul și restaurantul Fain vor dispune de toate facilităţile necesare pentru a crea oaspeților noştri experienţe memorabile și vor fi, cu siguranţă, două puncte de referinţă pentru Sibiu şi pentru întreaga regiune”, a precizat Măriuca Cristea, Chief Strategy Officer APX Hotels.

Situat în apropierea tuturor atracțiilor majore din Sibiu, la numai cinci minute de Centrul Istoric, hotelul va avea capacitate de 71 de camere (55 camere Superior Twin și 16 camere Superior Room), două săli de conferință de 45 și respectiv 100 de persoane, cu dotări de ultimă generație și lumină naturală, un centru Spa modern, dotat cu piscină interioară, saună, hammam, baie de aburi, săli de masaj, salină, zonă de relaxare și sală de fitness. De asemenea, hotelul dispune de parcare privată.

În luna februarie a anului trecut, compania a deschis cel de-al patrulea hotel din portofoliu, Union Plaza, în centrul Bucureștiului, pe Bulevardul Unirii. Union Plaza, clasificat la 4 stele, are 96 de camere, trei săli de conferință, un skybar, Amethyst, situat la etajul al 12-lea, iar în vara acestui an urmează să fie inaugurat și un rooftop, la etajul al 13-lea. Tot anul trecut, în primăvară, a fost renovat integral Wolkendorf Bio Hotel & Spa, finalizat la timp pentru a putea primi din vară oaspeții.

Pentru anul 2021, compania are în plan, pe lângă deschiderea hotelului Hermanns de la Sibiu, inaugurarea unui salon de evenimente la Snagov Mansion, în mijlocul naturii, un concept ce va include și un restaurant a la carte, dar și cinci camere moderne.