paybyface este un fintech românesc creat de Mihai Drăghici, membru al Lhoft (Luxembourg’s Fintech Innovation Hub), care ar putea revoluționa modul în care plătim la restaurante, într-o cafenea sau supermarket, folosind doar un selfie. Scopul este de a facilita modul în care utilizatorii fac plăți, fără să mai fie nevoiți să folosească alte metode (NFC, card sau cash), iar comercianții vor putea să-și scadă costurile prin folosirea acestei modalități de plată.

paybyface este o soluție care vine în continuarea trendului mondial de mobile commerce, început în 2015, fiind primul fintech care a dezvoltat o modalitate de plată fiabilă și de încredere și rulează pe BankConnect.io, o platformă deschisă de agregare a API-urilor (application programming interfaces). BankConnect.io a fost construită astfel încât oricărui fintech îi va fi mai ușor să poată dezvolta tehnologii de tip open banking, prin conectarea la API-urile băncilor dintr-o singură interfață.

Această idee de a plăti pentru bunuri sau servicii cu telefonul mobil devine din ce în ce mai răspândită, în mare parte datorită nevoii consumatorului de a avea o mai mare comoditate. Această tendință a fost amplificată și de lansarea unor aplicații populare de plată mobile, cum ar fi Apple Pay, Samsung Pay și Google Wallet. Oamenii folosesc acum aplicații pentru a plăti aproape totul – alimente, haine, facturi de utilități, facturi de restaurant etc.

 paybyface este o idee pe care am avut-o de foarte multă vreme, însă doar cu tehnologiile disponibile în ultimii ani am putut să o creez. Scopul acestei aplicații este de a oferi mai mult confort fiecărui utilizator și să sporească gradul de securitate (în cazul în care este furat cardul sau telefonul). Trendul global este de a schimba modalitatea prin care se fac plăți, iar paybyface este primul de acest tip în România și în regiunea de sud-est a Europei”, a declarat Mihai Drăghici, fondator paybyface.

 

Hackerii pot sparge cu ușurință parola unui telefon și să cloneze toate informațiile. Consumatorii nu numai că trebuie să se ocupe de amenințarea constantă a furtului de identitate digitală, dar sunt, de asemenea, îngrijorați de faptul că informațiile delicate sunt furate de pe site-urile web ale companiilor atacate. Măsurile biometrice (plata folosind un selfie) au început să devină mai sigure decât folosirea clasică a parolelor (PIN-ul de la card) și, prin urmare, acest tip de mecanism de securitate este în creștere.

Schimbarea comportamentului prin care consumatorii fac plăți se schimbă din ce în ce mai mult în favoarea plăților mobile, iar tehnologiile biometrice sunt necesare pentru a spori securitatea și confortul clienților. Astfel, paybyface devine o companie de avangardă în România, care propune prima modalitate de plată prin folosirea selfieului pentru fiecare tip de plată.

Pentru a putea crea cele mai bune soluții de acest tip, fondatorul paybyface, va organiza în perioada 27-28 iulie, în București, primul hackathon destinat fintechurilor va reuni dezvoltatorii și designerii FinTech care să dezvolte produse financiare și să descopere noi tehnologii, având tema de open banking.