Un control fiscal derulat de ANAF poate merge până cu 6 ani în urmă

anafOamenii de afaceri români sunt tot mai atenţi la modul în care este organizat businessul lor şi au înţeles că lucrurile au devenit mai complicate în ultima perioadă, un simplu control fiscal putând devia uşor spre zona penală, unde investigaţia este total diferită, a declarat pentru Ziarul Financiar Marius Ionescu, consultant fiscal la casa de avocatură NNDKP (Nestor).

“O investigaţie de la ANAF e una, dar o investigaţie cu poliţia, cu procuratura, e alta. În trecut, ANAF se uita mult în hârtii. Acum, sunt cazuri în care hârtiile sunt în regulă, dar în spate sunt probleme, operaţiuni fictive de exemplu. Investigaţia făcută de procuror se duce mult mai în detaliu. Oamenii se gândesc care sunt punctele slabe în companie, discută mai mult cu consultantul fiscal şi avocatul”.

Rezultatul este că atât antreprenorii locali cât şi multinaţionalele au ajuns în multe cazuri “să sufle şi în iaurt”, îşi pun probleme care nu există şi gândesc integrat, fiscal şi penal.

Conform legii, un control fiscal derulat de ANAF poate merge cu 6 ani în urmă, dar dacă investigaţia ajunge în zona penală, decizia aparţine procurorului şi verificarea documentelor financiar-fiscale poate merge chiar şi peste zece ani în spate, a mai spus Marius Ionescu.