Ultima ediție din programul Smart Cities, Smart Communities 2016 s-a desfășurat la Timișoara

scsc_timisoaraPe 15 aprilie 2016 s-a desfășurat ultima întâlnire din programul Smart Cities, Smart Communities, la Timișoara. Au participat 71 de reprezentanți din administratia publică locală, mediul universitar, sănătate, utilităti și servicii publice.

În cadrul trackului dedicat administrației publice locale s-au prezentat solutii smart care contribuie la eficientizarea proceselor din institutiile aflate în serviciul cetățeanului. Reprezentanții mediului educațional – universitar și preuniversitar au discutat conceptul de Business of School – cum privești instituția educațională ca pe o afacere (mai ales din perspectiva universităților), precum și soluții moderne de cercetare și management educational.

Secțiunea dedicată sistemului de sănătate a abordat conceptul de smart healthcare și soluțiile digitale care ajută la menținerea competivității în sistem.

Conferința a fost organizată de către Oameni și Companii cu sprijinul partenerilor Microsoft și Philips România. Programul va reveni in 2017 cu ediții în alte orașe mari din țară.