Compania aeriană Turkish Airlines sărbătoreşte 26 de ani de când a început să opereze pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi are deja o cotă de piaţă pe cargo de 54%, care este de aşteptat să crească, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.
„Turkish Airlines sărbătoreşte astăzi 26 de ani de când operează pe Aeroportul Henri Coandă şi vă mărturisesc că, deşi am ajuns să fiu unul dintre cei mai vechi angajaţi ai aeroportului – poate părea ciudat, dar într-adevăr am ajuns printre cei mai vechi – nu am 26 de ani pe aeroport, aşa că, iată, sunt un pic mai tânăr decât compania Turkish Airlines aici, pe Aeroportul Henri Coandă. Este o colaborare îndelungată şi am văzut compania Turkish crescând şi aici, pe aeroport, şi în general, de la o companie, să spunem, obişnuită la una dintre cele mai importante, respectate şi reputate şi luxoase companii aeriene din lume. Dacă nu mă înşel, compania Turkish Airlines are cele mai multe destinaţii internaţionale dintre toate companiile care operează în acest moment şi la numărul total de destinaţii este depăşită, cred, doar de o companie americană care operează foarte mult pe cursele interne, dar pe internaţional este nr. 1 şi trebuie să-i recunoaştem acest merit. Vorbeam mai devreme cu unii dintre colaboratorii noştri de aici, de pe aeroport, că avem deja o cotă de piaţă pentru compania Turkish Airlines la capitolul cargo de 54% – este o cotă importantă şi chiar mă aştept ca aceasta să crească, dar crescând totodată şi volumul de mărfuri tranzitate prin aeroportul Henri Coandă, care este încă destul de mic, undeva în jur de 35.000 tone/an„, a afirmat Iordache.
Potrivit reprezentantului CNAB, Aeroportul Henri Coandă va atinge anul acesta 15 milioane de pasageri, iar în acest context se fac eforturi accentuate pentru acomodarea acestui trafic în condiţii de confort.
„La numărul de pasageri, anul acesta vom avea 15 milioane şi se fac eforturi pentru a putea acomoda acest trafic de pasageri în condiţii de confort şi pentru a putea primi şi anul viitor pasagerii în condiţii bune. Eforturile sunt accentuate în ultima perioadă şi rezultatele au început să se vadă, dar se vor vedea mai bine în următoarele luni de zile şi chiar mai bine în următorul an – un an, un an şi jumătate, atunci când şi pistele şi căile de rulare vor trece printr-un proces de modernizare„, a dat asigurări Valentin Iordache.
Cu operaţiuni în trei oraşe – Bucureşti, Cluj Napoca şi Constanţa – compania aeriană Turkish Airlines şi-a întărit prezenţa în România. Astăzi, din Bucureşti la Istanbul compania are trei zboruri zilnice, iar două dintre ele cu aeronave de mari dimensiuni. Astfel, turcii sunt singura companie care operează cu acest tip de avioane pe aeroportul bucureştean zboruri regulate pe distanţe scurte.
Începând de pe 24 iunie 2019, Turkish Airlines a început să opereze zboruri zilnice din Cluj Napoca şi zboară direct la Istanbul de patru ori pe săptămână din Constanţa.
„Vă mulţumesc că sunteţi aici pentru a celebra azi a 26-a aniversare de la primul nostru zbor operat pe Aeroportul Henri Coandă. Noi avem zboruri curente în 124 de ţări şi operăm 311 destinaţii în lume, ceea ce face din noi prima alegere pentru orice călător care vrea să ajungă dintr-un punct în altul. În ultimii 10 ani, Turkish Airlines şi-a crescut capacitatea locurilor în România cu 160%, ceea ce este o uriaşă realizare. În consecinţă, numărul pasagerilor a crescut cu 164%, deci asta ne dă un semn clar. Oriunde facem o investiţie în România vom obţine mai mult. Asta este istoria ultimilor 10 ani. În ceea ce priveşte acest an, noi am crescut capacitatea către Cluj de la 4 zboruri la 7 zboruri pe săptămână şi zilnic zboruri către Constanţa„, a spus Ahmet Akpinar, directorul general pentru România al companiei Turkish Airlines, prezent la evenimentul aniversar.
Potrivit acestuia, cota de piaţă a companiei pe segmentul cargo a crescut în România de la 19% la 54% în ultimii trei ani, iar conform statisticilor IATA Turkish Airlines este lider de piaţă la transportul aerian de mărfuri din ţara noastră.
„Suntem mândri să celebrăm cea de-a 26-a aniversare a operaţiunilor noastre în Bucureşti. Am vrea să mulţumim conducerii Aeroportului Internaţional Henri Coandă pentru sprijinul acordat în toţi aceşti ani. Suntem încrezători că a noastră colaborare va deveni tot mai puternică de-a lungul anilor, la fel ca şi operaţiunile noastre în România„, a adăugat Ahmet Akpinar.
Înfiinţată în 1933 cu o flotă de cinci aeronave, Turkish Airlines, membru al Star Alliance, are acum 336 de avioane (de pasageri şi de transport mărfuri) care zboară către 311 destinaţii din toată lumea – 261 internaţionale şi 50 interne – în 124 de ţări. AGERPRES