Tranzacţii de peste 15 milioane de euro cu spaţii de birouri, consemnate în prima jumătate a anului

cladiri_birouriAproximativ 18.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri au fost tranzacţionaţi în primele şase luni din acest an, valoarea totală a tranzacţiilor cifrându-se la 15,1 milioane de euro, se arată într-un studiu al companiei imobiliare CBRE.

Ofertele de pre-închiriere reprezintă 64% din totalul tranzacţiilor pe segmentul de birouri iar mai mult de 59% din tranzacţii au vizat zona Pipera.

Cel de-al doilea trimestru al anului 2015 a fost dominat, conform studiului CBRE România, de tranzacţiile efectuate de chiriaşii din sectorul IT & C, cu o pondere de 72% din activitatea totală de închiriere. Rata totală de neocupare arată o uşoară scădere – 12,9% în trimestrul al doilea faţă de 13,3% în primul trimestru al anului. Stocul curent de 2,33 milioane mp ar trebui să crească cu circa 57.000 mp, până la sfârşitul anului 2015.

“Pentru a doua parte a anului prevedem o creştere a activităţii pe segmentul pieţei imobiliare de birouri. În următoarele 36 de luni, o cantitate relativ mare de noi spaţii de birouri, aproximativ 800.000 de metri pătraţi, este programată pentru livrare. 50% din noua ofertă se referă la zona de nord şi Pipera şi 25% în zona de vest. Zona de vest a Podului Basarab devine o nouă piaţă ce poate concura puternic cu zona Barbu Văcărescu şi chiar cu Piaţa Victoriei”, consideră Răzvan Iorgu, managing director CBRE România.

Conform studiului, cererea de spaţii de birouri a crescut cu 22% în trimestrul II din 2015 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. AGERPRES