TTS (Transport Trade Services), unul dintre cei mai mari transportatori de mărfuri din bazinul Dunării, a obținut în primul semestru din 2021 veniturile totale de aproape 274 mil. lei, în creștere cu 9,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul a fost susținut de creșterea veniturilor din segmentul Transport fluvial și Alte activități, precum și revenire pentru segmentul de Operare portuară. S-au înregistrat creșteri cu 7,2% ale volumelor transportate și operate, în special pentru minerale și produse chimice.

Modelul de afaceri integrat, întinderea geografică a operațiunilor, măsurile continue de eficientizare a alocării resurselor, precum și ridicarea restricțiilor legate de COVID-19 la nivel local, european și mondial au sprijinit revenirea activităților TTS (Grup) care au fost afectate în 2020 de măsurile sanitare, cât și de seceta accentuată care a afectat recoltele de cereale din sudul României. Astfel, profitul net consolidat atribuibil acționarilor a fost de 24,6 mil. lei, în creștere cu 42,5% în primul semestru din 2021 față de perioada similară a anului 2020.

“Primele rezultate ale grupului TTS în calitate de companie listată evidențiază beneficiile aduse de modelul nostru de afaceri integrat și de întinderea geografică a operațiunilor noastre. Mediul de afaceri în care activăm a fost influențat de contextul pandemic și de seceta accentuată, cu toate acestea măsurile continue întreprinse pentru eficientizarea resurselor au contribuit la realizările solide din primele 6 luni ale anului 2021”, spune Petru Ștefănuț, Director General TTS Group.

TTS (Grup) este furnizor de servicii de transport fluvial și operare portuară integrat, cu propria flotă și propriile porturi, cu operațiuni în 3 segmente principale de activitate: Expediție internațională de mărfuri; Transport fluvial și Operare portuară. Pe tipuri de produse, activitatea este divizată în: Minerale (care asigură operațiuni logistice pentru materii prime și produse finite ale industriilor metalurgice și echipamente), Agri (care se ocupă exclusiv de logistica mărfurilor agricole (cereale, semințe, uleiuri vegetale), Chimice (care se ocupă de logistica îngrășămintelor și a materiei prime pentru producția de îngrășăminte).

Raportul financiar integral este disponibil la următorul link