Join UP!TM România este noua agenţie de tour-operare care intră pe piaţa din România. Vânzările vor începe la mijlocul toamnei, cu primele operări programate pentru sezonul de vară 2023. Agenţia va opera zboruri proprii cu plecări din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi.

Conform sursei citate, noul tour-operator se numără printre companiile care fac parte din brandul Join UP!. Entităţile sub brandul Join UP! distribuie pachete turistice prin intermediul a 10.000 de agenţii de turism pe toate pieţele pe care operează, atingând o cifră de afaceri anuală de 400 milioane de dolari, în 2021. În Ucraina şi Moldova, tour-operatorii deţin cote de piaţă de 40%, respectiv 45%. În statele baltice, unde operaţiunile abia au început anul acesta, afacerile au atins deja 19% în rândul operărilor către Turcia.

În prezent, Join UP!TM România este în curs de finalizare a negocierilor pentru peste 160 contracte exclusive cu hoteluri populare şi reţele hoteliere, oferind peste 1600 hoteluri pentru rezervări.

„Intrarea pe piaţa din România este un pas important pentru continuarea expansiunii noastre globale. Suntem entuziasmaţi de oportunităţile oferite de piaţa turistică din România şi ne dorim să prezentăm propunerile noastre comunităţii profesionale locale şi tuturor locuitorilor ţării”, spune Oleksandr Alba, co-fondatorul Join UP!TM şi SkyUp Airlines.

De mai bine de 12 ani oferim cu succes oportunităţi de a călători. În prezent, suntem prezenţi pe pieţele din Ucraina, Moldova, Kazahstan, Estonia, Letonia şi Lituania, urmând ca, în curând, să deschidem birouri şi în alte ţări europene. Portofoliul nostru include o gamă largă de operări, atât opţiuni accesibile oricărui buget, cât şi unele exclusiviste. În toţi aceşti ani am organizat vacanţe pentru peste 5,5 milioane de turişti, mulţumind cele mai diverse aşteptări”, a mai adăugat Oleksandr Alba.

Compania l-a numit pe Marius Surdu în funcţia de CEO al Join UP! România.

În 2023, touroperatorul intenţionează să intre şi pe pieţele din Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia.