Top 20 cei mai mari angajatori

Cei mai mari 20 de angajatori au avut în 2014, primul an de creştere economică, 234.204 angajaţi. Numărul lor a fost cu 13% mai mic faţă de 2009, când criza a lovit cu putere economia românească, ceea ce a crescut profitabilitatea.

Salariaţii companiei OMV Petrom s-au dovedit anul trecut a fi cei mai productivi din România. Fiecare a adus companiei un profit de 102.829 de lei, de 2,3 ori mai mult, față de acum șase ani, când contribuia cu 45.007 lei. La fel ca ei, majoritatea salariaților firmelor din Top 20 angajatori au devenit mai productivi, după criză. „Tendința a fost, în ultimii şase ani, de creștere a ponderii companilor care au înregistrat profit cu un număr mai mic de angajați. Anul 2009 a fost unul al începerii reducerilor de personal, companiile punându-și, poate pentru prima oară, mai acut problema productivității”, ne-a spus Ioana Pielescu, Managing Partner al firmei de training Qipa.

Citiți articolul integral pe jurnalul.ro