Punerea pe piață a tutunului și țigărilor cu aromă sau gust diferite față de cel al tutunului va fi interzisă, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Un proiect de lege care stabilește condițiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun, dar și a celor conexe, cu scopul de a prelua reglementările europene și internaționale promovate pentru a se reduce consumul de tutun și aplicarea acestora în legislația națională a fost aprobat în Guvern pe 24 februarie.

„Prin această lege ne asumăm şi formal termenul de 20 de mai ca termen de implementarea directivei. Legea merge în Parlament şi va intra în dezbatere parlamentară cu acest termen asumat de Guvernul României”, a explicat Suciu.

Conform acestui proiect de lege, punerea pe piață a țigărilor și tutunului rulat care nu au aroma normală de tutun este interzisă. „Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vânzărilor la nivelul întregii UE reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisă punerea pe piaţă a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină şi creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar şi a celor care conţin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al executivului.

Nici etichetarea produselor din tutun nu scapă nemodificată. Acestea vor conține un avertisment general ”Fumatul ucide”, pe 50% din suprafaţa laterală, un mesaj de informare ”Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe care cauzează cancer”, pe 50% din suprafaţa laterală, avertismente de sănătate combinate, formate din text, poză şi număr de telefon la care se pot obţine informaţii despre metodele de renunţare la fumat pe ambele feţe, în partea superioară, pe 65% din suprafaţă, iar avertismentul poate fi mutat sub timbrul fiscal, astfel încât marca să rămână sub avertisment. Dimensiunile minime pentru avertismentele combinate sunt de 44mm x 52mm.