Monitorizarea fiscală a e-comerțului a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul conferinței Tax & Finance Forum. Astfel, Theodor Artenie, Counsel, Head of Tax Romania, Noerr, a precizat: „Pentru mine, comerț înseamnă relația dintre furnizor și consumator. În măsura în care vorbim despre furnizor și consumator și despre comportamentul consumatorului, evident că acesta migrează tot mai mult către zona online. Este mai simplu, ne putem cumpăra orice de pe site-urile de specialitate. Mai sunt și alte zone, care sunt mai gri. Există unele inițiative care pot conduce spre o zonă de nefiscalizare, sancționată de către autoritățile fiscale. După ce au început să se prindă autoritățile fiscale că există un flux sau fluxuri numeroase care scapă impozitării pe consum în Uniunea Europeană, s-au gândit și au venit cu un pachet de TVA pentru comerțul electronic, care a intrat în vigoare în 2021. Aceasta a fost o inițiativă foarte vizibilă și foarte amplă, iar mecanismele prin care s-a implementat au fost destul de complexe”.
“Pachetul este amplu și are multe elemente, însă sunt câteva pe care trebuie să le ținem minte. Dintr-o dată, platformele online au căpătat un rol foarte important în acest ecosistem digital. Pe lângă faptul că ele consolidează, asigură transportul, depozitarea, duc coletul la consumatorul final, capătă și niște obligații fiscale. Acum aceste platforme trebuie să plătească taxe, să se asigure că toate importurile sunt raportate corect, că TVA este colectat din statul membru al consumatorului, că s-a înregistrat corect într-un stat anume și plătește TVA pentru toate țările în care sunt comercializate produsele. Aici există și obligații noi: prin implementarea unei reguli care spune că atunci când avem colete cu o valoare intrinsecă mai mică de 150 euro, care nu sunt țigări, băuturi, etc., se aplică un sistem opțional, astfel încât cineva trebuie să declare undeva importul, urmând ca vânzarea să fie impozitată în UE”, a mai explicat Theodor Artenie.
La rândul său, Roxana Popa, Director, Servicii Fiscale, PwC Romania, a prezentat tendințele și raportările fiscale, în linie cu reglementările internaționale. „Toate prevederile și modul în care se aplică raportarea DAC7 de către platforme și operatorii de platforme sunt prevăzute în Codul de Procedură Fiscală. Încă nu avem un ordin ANAF cu normele de aplicare, cele care ne vor spune cum să ne înregistrăm platforma, cum să facem această declarație și, mai ales, cum să putem transfera informații și către alte state unde platforma este activă”.
“Este important să știm că aceste date vor fi schimbate între autoritățile fiscale din țările în care platforma este operațională, iar noi ne putem înregistra într-un singur stat. DAC7 vizează tranzacțiile pentru operatori mici, pentru persoane fizice, dar este posibil să ne afecteze și dacă avem un website care poate să facă o intermediere pentru unul-doi parteneri de afaceri. Trebuie să analizăm impactul DAC7 și dacă nu avem o platformă de tip marketplace. Spre exemplu, dacă noi vindem anumite bunuri și poate intermediem o vânzare de asigurări sau alte tipuri de servicii, trebuie să ne uităm să vedem dacă nu cumva pentru acel partener de afaceri sau pentru acel serviciu suplimentar nu va trebui să facem și noi o declarație de tipul DAC7”, a punctat Roxana Popa.
Tendințele și raportările fiscale din România și la nivel internațional, impozitul minim global, impozitele pe veniturile din salarii, dificultățile întâmpinate la întocmirea contractelor și actelor adiționale, monitorizarea fiscală a comerțului online, digitalizarea ANAF, RO e-Factura, RO e-Transport, SAF-T, prețurile de transfer sunt doar câteva dintre subiectele abordate la ediția Tax & Finance Forum, organizată de BusinessMark pe 4 aprilie 2023. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.
Tax & Finance Forum este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – GlobalManager.ro, Administratie.ro și EventsOnline.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.