Theodor Artenie, Head of Tax Practice Romania, Noerr, a deschis prima ediție a evenimentului CFO Conference de la Timișoara cu o prezentare despre capital uman & inovație, punând accent pe pârghiile fiscale.
„Fiscalitatea în România este mult mai bună ca în alte părți – teoria e frumoasă, practica ne omoară. Mă voi concentra pe zona de capital uman și pe cea de inovație. O echipă bună, cu oameni motivați, dar și inovația, vor contribui în perioada următoare la succes. Pornind de la aceste două idei, am extras în prezentarea mea câteva pârghii fiscale prin care putem potența aceste două elemente. Vorbim astăzi despre remunerarea personalului în condiții de inflație ridicată, cât și despre facilitățile fiscale pentru cercetare – dezvoltare, cu accent pe deduceri suplimentare și scutiri. Este util să știm ce s-a schimbat în zona de cercetare-dezvoltare. Există mai multe lucruri de avut în vedere: există o scutire de impozit pe profit pe o durată de 10 ani pentru organizațiile care fac asta. Dacă avem departamente care fac cercetare-dezvoltare și le organizăm în societăți distincte, avem această facilitate. Vorbim aici și despre supradeducerea cheltuielilor eligibile și amortizarea accelerată. În plus, angajații care lucrează în cercetare-dezvoltare sunt scutiți de impozit pe venit. Mai mult de atât, deducerea TVA este permisă, chiar în condițiile în care rezultatul este incert”, a explicat reprezentantul Noerr.
„În ceea ce privește noutățile, este interesant că avem în sfârșit Registrul Experților, de la sfârșitul lunii octombrie. Au fost publicate și criteriile după care se pot selecta experții, cât și metodologia, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023, când totul va deveni operațional. Cel mai interesant lucru este că nu va mai fi nevoie de certificare decât pentru marii contribuabili. În termeni practici, dacă dezvoltați produse, tehnologii, materiale, etc. și nu sunteți mari contribuabili, puteți avea o abordare curajoasă: respectați legislația în vigoare privind cercetarea și dezvoltarea și mergeți înainte cu proiectele”, a precizat Theodor Artenie.
Verona Cojocaru, Assurance Partner and Digital Transformation Leader, EY Romania, a prezentat la CFO Conference Timișoara rezultatele studiului EY CFO Imperative, precizând că, pe măsură ce rolul directorilor financiari evoluează și funcția financiară se va transforma, punându-se un accent mai mare pe crearea de valoare.
„78% din directorii financiari consideră că vor avea un rol important în dezvoltarea și implementarea strategiei de business în viitorul apropiat. 68% dintre aceștia se văd de asemenea implicați în inovarea modelului de business. Investitorii își doresc mai multă transparență din partea companiilor, nu doar cifrele financiare. Vor să știe mai multe despre companie, despre viziunea acesteia, despre contribuția în acesteia în comunitate. Acesta cerință de transparență crescută va pune presiune și va accelera de asemenea transformarea funcției financiare”, a explicat reprezentanta EY România.
„70% dintre directorii financiari își imaginează viitorul funcției financiare ca fiind o funcție agilă, proactivă și orientată spre clienți și crearea de valoare. În substanță, vorbim despre o nouă identitate a funcției financiare cu un rol important în crearea de valoare, de o modificare culturală și comportamentală. Principalii catalizatori ai acestei schimbări, identificați de către directorii financiari, sunt legați de resursă umană și de modificarea percepției, respectiv: crearea unui plan de dezvoltare profesional atractiv pentru oamenii din domeniul financiar; acest aspect trebuie completat de existența unei viziuni, unei unui obiectiv al firmei care să fie atractiv pentru oameni, astfel încât să permită atragere și reținerea resurselor umane . Nu în ultimul rând, modificarea percepției cu privire la rolul funcției financiare este un catalizator important, mai exact perceperea acesteia că o funcție ce poate aduce valoare și nu ca o funcție de suport, de backoffice”, a concluzionat Verona Cojocaru.
În luna noiembrie s-a desfășurat la Timișoara prima ediție CFO Conference, eveniment dedicat directorilor financiari și provocărilor cu care aceștia se confruntă într-o perioadă dominată de transformări rapide, cât și instrumentelor pe care aceștia le au la dispoziție pentru a ajuta organizația să depășească momentele de instabilitate. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.
CFO Conference este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – GlobalManager.ro, Administratie.ro și EventsOnline.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.