Telekom Romania a lansat MagentaONE, o ofertă simplificată pentru serviciile integrate de tip fix-mobil

Telekom-romaniaTelekom Romania lansează MagentaONE, noul concept comercial pentru pachetele integrate fix-mobil adresate atât clienţilor persoane fizice, cât şi clienţilor companii. România este a treia ţară membră Deutsche Telekom Group în care este lansată noua abordare comercială pentru ofertele integrate, după Germania şi Slovacia. În Germania, numărul clienţilor de servicii integrate a atins deja un milion.

“Telekom Romania aduce o contribuţie importantă în familia T la nivel internaţional, în misiunea sa de a deveni lider în inovaţie şi tehnologie. Suntem mândri să ne numărăm printre primele ţări care pun în practică expertiza şi abilităţile grupului, iar acum acest lucru este confirmat prin lansarea conceptului comercial MagentaONE”, a declarat Nikolai Beckers, CEO Telekom Romania.

MagentaONE înseamnă o ofertă simplificată de servicii de comunicaţii pentru familii şi afaceri:

– Un singur loc pentru toate serviciile fixe şi mobile necesare: One Stop Shop, un singur Call Center, o singură factură, o singură aplicaţie MyAccount (inclusiv o aplicaţie pe mobil);

– 10 secunde timp mediu de aşteptare în call center pentru clienţii cu pachete integrate fix-mobil, din mai 2015;

– Divertisment şi conţinut TV exclusiv pe toate tipurile de ecran (TV, tabletă, laptop, smartphone).

Odată cu MagentaONE, Telekom Romania lansează o nouă versiune, îmbunătăţită, a serviciului de televiziune interactivă (IPTV), oferind cea mai bună experienţă TV din România.

Noile funcţionalităţi includ:

– Arhivă TV – toate programele TV difuzate în ultimele 7 zile pe canalele disponibile (în principal canale de sport şi documentare) pot fi accesate în reluare. Mai mult, utilizatorii pot folosi funcţiile „pauză” sau „derulare” pentru emisiunile din arhivă, ca în cazul opţiunii „Video la Cerere”.

– Crearea unei arhive personale de conţinut prin Înregistrările în Cloud. Cu această nouă funcţionalitate, utilizatorii pot înregistra emisiunile preferate, filmele şi competiţiile sportive în cloud, fără a fi nevoie de un dispozitiv special de stocare sau de un receiver diferit. Conţinutul va fi disponibil pe toate dispozitivele asociate Telekom TV.

– Video la cerere pe toate ecranele – utilizatorii pot alege dintr-o gamă largă de conţinut video (filme, documentare), pentru o experienţă multi-ecran, fie prin sistemul pay-per-view, fie sub forma unui abonament lunar. În plus, o parte din titluri sunt disponibile gratuit.