Tarifele RCA pentru transportatori au crescut cu până la 256% în ultima jumătate de an

transport rutier marfaTarifele poliţelor de răspundere civilă auto (RCA) pentru transportatori au înregistrat creşteri de până la 256%, din iunie 2015 până în ianuarie 2016, în cazul transportului rutier de călători, reiese din Raportul investigaţiei privind sectorul asigurărilor auto din România realizat de Consiliul Concurenţei.

Pentru transportul rutier de călători, datele arată creşteri ale PT (prima tehnică) cu peste 50% la societăţi de asigurare în perioada analizată, cea mai mare fiind de 256% în cazul unuia dintre asigurători. De asemenea, în intervalul de timp respectiv, una dintre companiile autorizate să vândă RCA a redus cu 30% prima tehnică, alta a menţinut tariful neschimbat, iar în cazul altor trei majorările au fost sub 50%.

Pentru transportul rutier de mărfuri, datele Consiliului Concurenţei arată că PT a urcat, în ianuarie 2016 faţă de iunie 2015, cu mai mult de 50% în cazul a şapte companii, din cele nouă autorizate se vândă RCA, la două dintre ele majorările fiind de de 131%, respectiv 183%.

“Pentru autovehiculele folosite în regim de taxi, observăm atât creşteri, cât şi scăderi ale primei tehnice RCA. Astfel, în ianuarie 2016 faţă de 2015, s-au înregistrat creşteri de maxim 143%, dar şi reduceri din partea unor asigurători, cu 48%, respectiv 54%”, se arată în raportul Consiliului Concurenţei.

Pe parcursul anului 2015, PT pentru persoane fizice a înregistrat creşteri, dar de intensitate mai redusă (15% – 50%), fiind observate şi reduceri ale primei tehnice în unele scenarii. De exemplu, pentru tinerii de 20 de ani, PT scade în cazul a patru asigurători cu valori de până la 48% în ianuarie 2016, faţă de ianuarie 2015. Creşterea cea mai importantă este înregistrată de un asigurător, cu 35% în aceeaşi perioadă. Aceste calcule au fost realizate pentru tinerii de 20 de ani, din Bucureşti, pentru autoturismul Dacia Logan, precizează Consiliul Concurenţei.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au contestat, pe 26 februarie, informaţiile prezentate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit cărora preţurile RCA au crescut cu până la 50% faţă de iunie 2015. “Aşa cum ni s-a cerut, noi am adus sute de poliţe de asigurare, prin care să demonstrăm că preţurile au crescut cu 100-200%. Firmele de asigurare nu au venit cu niciun document care să arate contrariul”, au susţinut transportatorii. AGERPRES