Tarfin, agri-fintech-ul regional specializat în furnizarea de soluții avansate de finanțare pentru sectorul agricol prin intermediul platformei sale digitale, face un nou pas în strategia de susținere a fermierilor mici și mijlocii din România. Compania anunță încheierea unui nou parteneriat cu Symbiotics Investments, cea mai importantă platformă elvețiană de acces pentru investiții de impact, dedicată piețelor private din economiile emergente și de frontieră.

Prin intermediul acestui împrumut, Tarfin își continuă misiunea pentru a susține dezvoltarea IMM-urilor din domeniul agricol prin acces facil la microfinanțare pentru fermierii mici și mijlocii. Această inițiativă vine în întâmpinarea unei realități dificile, în care accesul la formele tradiționale de finanțare pentru această categorie de agricultori este limitat sau chiar inexistent. În acest context, Tarfin își majorează capacitatea de creditare pentru a susține peste 200 de fermieri, oferind mijloacele necesare pentru scalarea afacerilor. 

,,Prin colaborarea cu Symbiotics Investments, ne continuăm angajamentul față de susținerea fermierilor mici și mijlocii din România. Acest parteneriat reprezintă un pas semnificativ în direcția diversificării surselor de finanțare ale companiei, însă nu este doar un instrument financiar, ci un mijloc de încurajare a inovației, contribuind la creșterea producției naționale, la îmbunătățirea calității vieții în mediul rural și la dezvoltarea economiilor autohtone. Suntem încrezători că acest parteneriat va avea un impact pozitiv asupra comunităților agricole locale, accelerând dezvoltarea durabilă. În egală măsură, suntem recunoscători pentru oportunitatea de a colabora cu Symbiotics Investments în această inițiativă și suntem motivați să creăm împreună soluții de impact’’, a declarat Adina China Birta, Director General Tarfin România.

Symbiotics Investments este o companie stabilă, deja cunoscută pentru parteneriatele sale cu jucători importanți din mediul de afaceri local, iar colaborarea cu Tarfin vine ca un pas firesc pentru susținerea domeniilor care inovează, devenind un simbol al devotamentului față de fermierii români. Bazându-se pe istoricul său de colaborare cu entitățile locale, Symbiotics Investments dovedește o experiență solidă în adaptarea soluțiilor financiare pentru a răspunde cerințelor specifice ale pieței agricole din România, creând astfel valoare adăugată de-a lungul întregului lanț agroalimentar.

Împrumutul este acordat pe o perioadă de doi ani, fiind o garanție a dezvoltării sectorului agricol, oferindu-le fermierilor oportunitatea de a accesa resurse financiare esențiale, care să le permită achiziția de inputuri agricole  într-un cadru cât mai stabil.

,,Ne bucurăm că am reușit să încheiem acest parteneriat cu Tarfin România și putem să susținem reducerea deficitului financiar pentru unul dintre cele mai vaste dar sub deservite piețe agricole din Europe. Credem că abordarea tehnologie a Tarfin România facilitează accesul la inputuri agricole, susținând fermierii să-și îmbunătățească randamentul agricol, reducând costurile’’, a declarat Vincent Lehner, Head of Markets division Symbiotics Investments.

Tarfin își propune să continue să redefinească peisajul financiar pentru fermierii mici și mijlocii din România. În plus față de parteneriatele recente care diversifică sursele de finanțare, compania are în plan extinderea serviciilor sale digitale prin intermediul aplicației Tarfin Mobile. Această aplicație inovatoare va automatiza și digitaliza accesul fermierilor la soluții financiare și consultanță specializată, oferindu-le instrumentele necesare pentru a-și gestiona eficient întreprinderile, precum și oferte competitive de la distribuitorii de inputuri, combustibil și echipamente agricole din proximitate. Astfel, echipa Tarfin rămâne determinată să creeze constant noi oportunități pentru fermieri și să devină un partener cheie în dezvoltarea acestui domeniu vital pentru economia României.