Stelian Arion: Simpla aplicare a tehnologiilor în oraşele inteligente nu este suficientă pentru dezvoltare

Simpla aplicare a tehnologiilor inovative în oraşele inteligente nu este suficientă pentru dezvoltarea acestora, atât timp cât nu există schimbări şi în alte planuri, precum legislaţie, mentalitate sau competenţe, a declarat, în cadrul unei conferinţe de specialitate, Stelian Arion, preşedintele Consiliului director al clusterului Smart Cities of Romania.
“Trăim într-o perioadă în care progresul tehnologic actual aduce foarte multe promisiuni şi unele certitudini despre îmbunătăţirea vieţii noastre, dar, în acelaşi timp, ne aduce şi unele schimbări bruşte, rapide şi greu de gestionat. În cinci ani de când această conferinţă a avut loc (expo-conferinţa Smart Cities of Romania, n.r.) am constatat că, legat de oraşele inteligente, simpla aplicare a tehnologiilor nu este suficientă. Eficienţa implementării este legată atât de condiţiile specifice, de legislativ, de mentalităţi, de competenţe sau de lipsa acestora. De aceea, este evident că o serie de procese legate de progresul tehnologic precum digitalizarea sunt inevitabile, dar pe de altă parte nu sunt eficiente dacă nu există schimbări şi în celelalte planuri. Fără o optimizare a planurilor, soluţiile tehnologice sunt ineficiente. În cadrul comunităţilor, acest cadru este cu atât mai complex şi este evidentă necesitate de inovare, de cooperare între administraţia publică, mediul academic şi de cercetare, furnizori şi prestatori de soluţii, antreprenori, capital public şi privat”, a explicat Arion.
La rândul său, Adrian Curaj, membru al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) a subliniat faptul că lumea este interconectată şi trăieşte în contextul provocării de sustenabilitate. “Interconectarea este din ce în ce mai puternic simţită de către fiecare dintre noi. Dacă tehnologia e tehnologie, până la urmă interconectarea acţionează dramatic asupra noastră ca indivizi. Ce se întâmplă acum cu Society 5.0 şi tot acest mecanism care arată cum suntem noi imersaţi într-o lume conectată arată probleme foarte sensibile. În jurul revoluţiei industriale 4.0 este o problemă majoră legată de anularea graniţelor între biologic, digital şi fizic. Acestea creează problema de cum nu facem lucrurile şi de fapt de cine suntem… Suntem interconectaţi şi trăim în contextul acesta al provocării majore de sustenabilitate. Tehnologia ne plasează într-o tornadă a schimbărilor, vrem, nu vrem. Nu putem, însă, digera şi atunci apar probleme etice, tehnologia se mişcă în dinamica ei şi vedeţi câte discuţi, câte filme, câte comentarii legate şi de 5G sau de Inteligenţa Artificială”, a spus Curaj.
Consorţiul alcătuit din ITS Events Management, Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), Asociaţia Română pentru Tehnică de Securitate (ARTS) şi Organizaţia Română pentru Implementarea Sistemelor Inteligente de Transport (ITS România) au organizat, miercuri, cea de-a V-a ediţie a expo-conferinţei Smart Cities of Romania, dedicată soluţiilor pentru oraşe inteligente.
În cadrul evenimentului a fost lansat Smart Cities of Romania Cluster, un proiect destinat exclusiv promovării domeniului ‘smart city’ şi dezvoltării durabile a oraşelor şi teritoriilor. AGERPRES