Stabilus va angaja încă 150 de persoane în fabrica de lângă Brașov

Compania braşoveană Stabilus România, subsidiara locală a grupului german Stabilus, organizează luna viitoare propriul târg de cariere, în urma căruia speră să angajeze 150 de persoane. “În prezent suntem 1.200 de persoane, dar intenţionăm să ne creştem echipa, deoarece s-au transferat câteva proiecte de la fabricile din Germania şi avem nevoie de personal”, explică reprezentanţii companiei.

Compania caută operatori maşini-unelte, sudori, vopsitori, montatori subansamble, strungari pentru departamentul de producţie, electricieni şi ingineri automatişti pentru departamentul de mentenanţă. De asemenea se fac angajări în departamentele de strategie de producţie, logistică, calitate, inginerie-dezvoltare, inginerie echipamente şi procese, vânzări, financiar şi IT.

Afacerile Stabilus România au urcat anul trecut cu 35%, până la 575,622 milioane de lei (aproximativ 128 de milioane de euro).

Activitatea Stabilus România este structurată în trei divizii: Swivelchair (producţia de amortizoare pentru scaunele de birou), divizia Gassprings (amortizoare cu gaz), respectiv divizia Powerise (actuatoare – dispozitive electromecanice pentru deschiderea şi închiderea portbagajelor autoturismelor).

În fabrica deţinută de Stabilus în localitatea Sânpetru, Braşov sunt produse anual 5 milioane de amortizoare pentru aplicaţii industriale, mobilă, industria medicală şi scaune de birou, respectiv 1,2 milioane de actuatoare (dispozitive electro-mecanice pentru deschiderea şi închiderea portbagajelor autoturismelor) pentru industria automotive.