Spitalul Universitar Bucureşti va avea un heliport funcţional cel mai probabil la începutul lui 2017

Spitalul Universitar BucureştiSpitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti va avea, cel mai probabil în prima parte a anului viitor, un heliport funcţional, în urma semnării miercuri de către managerul unităţii medicale şi reprezentantul Grupului de companii MaxBet a unui protocol de colaborare. Heliportul va fi amplasat în curtea spitalului, împreună cu un culoar suprateran de transfer al pacienţilor direct către Unitatea de Primiri Urgenţe a unităţii medicale.

Managerul spitalului, Cătălin Cîrstoiu, a declarat că implementarea proiectului vizează şi toate demersurile administrative, respectiv obţinerea avizelor pentru construcţia propriu-zisă, dar şi pentru rezervarea culoarului de zbor necesar şi pentru amplasarea şi funcţionarea sistemului de balizaj.

“Orice spital mare de urgenţă dintr-o capitală europeană îşi doreşte să aibă toate acele facilităţi care să îi facă posibil un tratament cât mai corect şi cât mai rapid pentru pacienţii care reprezintă urgenţe medico-chirurgicale majore. Cred că începând de la anul, cel mai probabil, vom putea fi un spital complet din acest punct de vedere, reîntregind tot ce înseamnă medicină de urgenţă cu un heliport pe care îl gândeam de mai mult timp, care va fi amplasat în curtea Spitalului Universitar. Încercările de a avea un heliport la SUUB sunt extrem de lungi în timp”, a declarat managerul spitalului, medicul Cătălin Cîrstoiu, cu prilejul semnării protocolului.

El a spus că tot ceea ce a fost realizat până în prezent legat de heliport s-a făcut din sponsorizări, donaţii şi lucrări executate în regim de sponsorizare şi a precizat că nici în viitor nu vor fi cheltuiţi bani publici pentru realizarea acestui proiect. “Pentru tot ce s-a făcut până acum s-au folosit numai bani veniţi din sponsorizări, donaţii, sau să spunem lucrări executate în regim de sponsorizare. Nu a fost cheltuit niciun ban public şi nu va fi cheltuit niciun ban public nici de acum înainte. Cei doi parteneri vor face tot ceea ce înseamnă lucrări în SUUB legate de heliport. Sper ca, până la sfârşitul anului 2016 – începutul anului 2017, acest heliport să fie funcţional, aceasta însemnând infrastructură, loc de aterizare, semnalizare luminoasă, culoar pentru zbor. Practic partenerii noştri vor face toate diligenţele şi toate demersurile pentru a ne face această surpriză enormă şi anume un heliport funcţional”, a explicat managerul Spitalului Universitar.

Cîrstoiu a subliniat că, în urma realizării heliportului, timpul de intervenţie ar fi mult mai scurt. “Timpul de acţiune şi de acordare a tratamentului ar fi mult mai scurt în situaţia în care ar putea ateriza aici şi ar fi preluat pacientul imediat de unitatea de primiri urgenţe. Este o facilitate care i-ar asigura pacientului un tratament mult mai rapid. Clipele acestea pot însemna viaţă”, a mai spus managerul spitalului.

Conform acestuia, un culoar de zbor presupune schimbarea semaforizării din zonă. “În urma unei reevaluări complete a proiectului, costurile necesare finalizării heliportului ajung undeva la aproximativ 150.000 de euro. Din partea noastră nu a existat niciun dubiu că ne vom implica până la finalizarea proiectului, indiferent de ce ar presupune asta şi că vom oferi sumele suplimentare necesare astfel încât SUUB să aibă o unitate de primiri urgenţe cu un heliport integrat”, a precizat, la rândul său, Maxim Pasik, MaxBet Chairman.

Reprezentantul IPTANA SA, Gabriel Bulgaru, a estimat ca avizele necesare realizării heliportului să fie obţinute în aproximativ două – trei luni. “Locul amplasării heliportului va trebui aprobat de autorităţile aeronautice şi celelalte autorităţi. Sigur vor fi analizate mai multe soluţii privind amplasarea. Este un amplasament cu numeroase constrângeri”, a spus acesta. Heliportul va fi realizat de MaxBet, cu sprijinul IPTANA SA. AGERPRES