Spitalul Monza din Capitală investește 2 milioane de euro în chirurgia robotică

Spitalul de chirurgie cardiovasculară și cardiologie intervențională Monza, parte a grupului “Policlinico di Monza” din Italia, investește peste două milioane de euro în chirurgia robotică, prin sistemul medical Da Vinci, primul de acest gen achiziționat în sistemul privat.

„Sistemul da Vinci este unul dintre ele, fiind un robot cu o precizie incredibilă, care va putea fi folosit în cadrul mai multor specialităţi, printre care si Chirurgia Generală, Urologia și Bariatria. De asemenea, pentru operațiile realizate prin sistemul da Vinci, vom beneficia de expertiza internațională a medicilor grupului Policlinico di Monza din Italia, care au efectuat, până în prezent, mii de operații cu brio”, precizează Luca Militello, directorul general al Spitalului Monza.

Chirurgia robotică da Vinci reprezintă cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, ulterioară laparoscopiei, în care chirurgul nu operează cu propriile mâini, ci manevrează un robot la distanță, fiind așezat la o consolă amplasată în sala de operații. Sistemul computerizat transformă mișcarea mâinilor în impulsuri transmise brațelor robotice, cu o mare acurateţe.

Avantajele considerabile ale sistemului da Vinci pentru pacienți sunt: incizii mai mici, durata de spitalizare redusă, recuperarea rapidă, pierderea sângelui redusă, durerea post operatorie redusă, cât și reluarea rapidă a activităților cotidiene.

Grupul “Policlinico di Monza” care deţine Spitalul Monza mai are şi zece spitale în Italia.