Sonimpex a înregistrat la OSIM marca ”Topoloveni”

Sonimpex a înregistrat la OSIM marca Topoloveni, pentru mai multe categorii de produse, precum magiunuri, dulceţuri, zacuşte, bulion, sarmale, produse de patiserie şi cofetărie care conţin magiunuri sau dulceţuri, precum şi pentru o listă lungă de legume şi fructe proaspete, potrivit unui comunicat al companiei.
Certificatul de înregistrare a fost eliberat de către OSIM la 5 august 2020, iar durata de protecţie a mărcii este de 10 ani de la data depozitului sau data solicitării (26 iulie 2019), cu posibilitate de reînnoire.
Topoloveni a devenit marcă înregistrată la OSIM datorită notorietăţii.
În 2011, magiunul din prune Topoloveni a primit din partea Uniunii Europene certificarea de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), Sonimpex fiind primul producător din industria alimentară din România care a obţinut această formă de protecţie a unui produs şi, din 2011 până în 2016, singurul. O unicitate în plus a Indicaţiei Geografice Protejate pentru magiunul din prune Topoloveni este că, dintre cele aproximativ 1500 de certificări de calitate oferite de Uniunea Europeană, este singurul IGP care a fost acordat unui producător individual şi nu unui Grup, potrivit comunicatului.
“Certificarea IGP, îmbogăţirea ofertei cu numeroase dulceţuri, zacuşte etc. şi, în primul rând, calitatea produselor Sonimpex Topoloveni au transformat toponimul Topoloveni într-o marcă identificată de consumatori cu produsele alimentare din categoria magiunurilor şi dulceţurilor de calitate, fără zahăr adăugat, fără E-uri, fără conservanţi şi fără aditivi alimentari. Devenit sinonim cu magiunurile şi dulceţurile produse de Sonimpex, Topoloveni este de acum încolo şi marcă înregistrată”, au arătat reprezentanţii companiei.
Înregistrarea mărcii e un demers suplimentar al Sonimpex Topoloveni de protecţie a brand-ului propriu.
“Din păcate, notorietatea toponimului Topoloveni, construită de către Sonimpex, a fost exploatată de către concurenţă, prin simpla şi ilegala utilizare a toponimului pe etichetele proprii. Tot din păcate, de data aceasta pentru consumator, concurenţa a preluat doar un nume, fără a copia şi calitatea produselor Sonimpex. Rezultatul a fost inducerea în eroare şi înşelarea aşteptărilor cumpărătorilor. Indicaţia Geografică Protejată şi renumele mărcii au fost pentru noi mai curând nişte motive de satisfacţie profesională. Cât despre protecţia brand-ului în România, singura entitate care a depus eforturi pentru protejarea mărcii şi respectarea legii am fost noi înşine”, a declarat Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni.
Potrivit Legii mărcilor, articolul 36, certificatul de înregistrare a mărcii Topoloveni conferă de acum încolo titularului său drept de exclusivitate asupra utilizării, folosirile neautorizate intrând sub incidenţa prevederilor legate de contrafacere.
În interiorul ţării, calitatea produselor Topoloveni este recompensată prin aprecierea cumpărătorilor şi, de asemenea, prin titlul de Furnizor al Casei Regale a României. În plus, produsele Topoloveni reprezintă România şi tradiţia ei gastronomică în Uniunea Europeană şi în întreaga lume.
Deţinând unica Indicaţie Geografică Protejată din Uniunea Europeană acordată unui producător individual şi nu unui Grup, Sonimpex Topoloveni a beneficiat de sprijinul Comisiei Europene pentru recunoaşterea IGP-ului în Canada şi în Japonia.
În 2019, Sonimpex Topoloveni a fost selectat să îl însoţească în Japonia pe Phil Hogan, Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, într-o misiune economică la nivel înalt, destinată promovării produselor alimentare de calitate din UE.
În ultimii ani, Uniunea Europeană a oferit Sonimpex Topoloveni fonduri de aproximativ 2 milioane de euro pentru promovarea magiunului din prune în Elveţia, Norvegia, Rusia, SUA, Japonia, Emiratele Arabe Unite, Brazilia şi Vietnam. AGERPRES