Constructorul auto ceh Skoda Auto, filială a grupului german Volkswagen, a anunţat că în 2015 vânzările sale au crescut cu 1,8% până la 1,06 milioane de autovehicule, graţie cererii de pe piaţa europeană care a compensat contracţia pieţei ruseşti şi încetinirea din China. 2015 a fost al doilea an consecutiv în care vânzările Skoda au depăşit pragul de un milion de unităţi.
Vânzările Skoda în Europa de Vest au crescut cu 4,3% iar cele din Europa Centrală au crescut cu aproape 15%. În schimb vânzările au rămas stabile în China, principala piaţă a grupului, şi au scăzut cu o treime în Rusia.
Skoda, principalul exportator ceh, a recunoscut la finele anului trecut că a echipat 1,2 milioane vehicule cu softul Volkswagen care permite falsificarea testelor antipoluare. Cu toate acestea, în luna decembrie 2015 vânzările Skoda au atins un nivel record pentru această lună.
Industria auto este unul din principalele motoare ale economiei Cehiei, care a înregistrat anul trecut o creştere de peste 4% graţie fondurilor de dezvoltare de la Uniunea Europeană. Producţia de automobile realizată anul trecut de Cehia este estimată la cifra record de 1,3 milioane de automobile. Pe lângă uzinele Skoda, Cehia mai găzduieşte uzine de asamblare ale Hyundai şi TPCA, o societate mixtă între Toyota şi PSA Peugeot Citroën.
Skoda Auto are trei uzine de asamblare în Cehia. Compania produce autoturisme în China, Rusia, Slovacia şi India, în principal prin intermediul unor parteneriate la nivel de grup. Skoda produce şapte modele de autoturisme în 40 de versiuni.