Sistemul Integrat pentru Arhivarea Informaţiilor dezvoltat de Star Storage a fost declarat proiect național de succes

Logo_Star_StorageStar Storage, unul dintre cei mai puternici furnizori de soluții de stocare, arhivare și management al informațiilor pentru organizaţii publice şi private din România, anunță obținerea statutului de proiect național pentru Sistemul Integrat pentru Arhivarea Informațiilor (ISIA). ISIA esteo platformă tehnologică inovativă, care oferă beneficiarilor funcționalități avansate de arhivare hibridă a informației, dar și specifice, precum gestiunea nomenclatorului arhivistic sau mecanisme performante de vizualizare a conţinutului arhivat.

Proiectul ISIA a fost co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice” (POS CCE), AP 2 – Operaţiunea 2.3.3: Promovarea inovării în cadrul întreprinderilor. Platforma tehnologică a fost gândită ca o soluţie revoluționară atât pentru piața din România, cât și pentru clienții de pe piețele internaționale. Soluţia oferă o serie de servicii orientate către procesele de afaceri – de la arhivarea electronică a informaţiei digitale şi administrarea facturilor emise electronic, până la gestionarea ciclului de viaţă al documentelor tehnice sau externalizarea operaţiilor de gestiune a arhivei fizice de documente. Mai multe detalii pot fi găsite pe http://isia.ro/

Pe 27 noiembrie 2015, Comitetul de Monitorizare al POS CCE a analizat stadiul implementării programului pe toată perioada de programare 2007-2013. La eveniment au participat peste 100 de invitați de elită, printre care Ministrul Fondurilor Europene – Aura Răducu, reprezentanți ai Comisiei Europene precum și directorii Autorității de Management și Organismelor Intermediare. Star Storage a fost invitat să prezinte proiectul ISIA, ca exemplu de bune practici, ocazie cu care a fost declarat proiect național de succes, în cadrul POSCCE Axa 2.

“Alinierea la mediul modern de afaceri nu mai este posibilă fără o transformare digitală în profunzime, de conţinut, indiferent că ne gândim la organizaţii publice sau private.Vorbim despre arhive hibride, adică atât documente în format fizic cât şi electronic, gestionate dintr-un singur punct, indiferent de structura ierarhică sau distribuția geografică a organizaţiei, accesibile pe nivele de securitate predefinite. Ne bucură această recunoaștere, pentru că știm cât efort și suflet s-a investit în conceperea și dezvoltarea sa. Pentru că ne mândrim cu un produs 100% românesc, încă de la începutul anului îl propunem și clienților noștri din străinătate, iar feedback-ul obţinut din Europa sau SUA ne confirmă nevoia şi potenţialul unei astfel de soluţii, a declarat Cătălin Păunescu, CEO Star Storage.

Sistemul Integrat pentru Arhivarea Informaţiilor, unic pe piața națională, este rezultatul expertizei acumulate în peste 15 ani în domeniul managementului de informaţii și documente Star Storage. În tot acest timp au fost facute investiții considerabile în resursele tehnologice și infrastructura necesară furnizării acestor servicii. Compania deține un centru de depozitare a documentelor fizice acreditat de Arhivele Naționale (StarHive ), cel mai mare centru de conversie din Europa Centrala și de Est (cu peste 1 milion de documente capacitate de procesare zilnică) și un centru de dateTier 3, certificat să administreze documentele în format electronic (Legea 135/2007, Ordinul MCSI nr. 489/2009).

 

Despre Star Storage

STAR STORAGE este unul dintre cei mai puternici furnizori de soluții de stocare, arhivare și management al informațiilor pentru organizaţii publice şi private din România. Cu 15 ani experiență şi un portofoliu de peste 500 de clienţi în industrii ca financiar-bancar, telecom, producţie, utilităţi sau administrație publică, compania joacă un rol cheie în transformarea digitală a organizaţiilor de orice dimensiune. Lider în furnizarea de conţinut digital, tehnologii mobile şi soluţii de cloud computing, STAR STORAGE are clienţi pe 4 continente în ţări ca SUA, Germania, Spania, Italia, Suedia, Elveţia sau Africa de Sud. Pentru mai multe informații, vizitați www.star-storage.ro, www.star-vault.ro sau www.star-hive.ro.