Sînziana Pardhan, Managing Director, P3 România, a vorbit în cadrul evenimentului Supply Chain & Logistics Forum & Expo, de pe 30 septembrie, despre eficientizarea lanțului logistic și despre implicațiile pe care le are last mile delivery.

Noi am realizat că singura constantă este schimbarea. A fost pandemie, acum avem o situație geopolitică specială și nu știm ce schimbări vor mai apărea. Prin natura lor, lucrurile se schimbă și nu poți avea rețete aplicabile pentru orice situație. Din punctul nostru de vedere, pandemia a avut un impact pozitiv, pentru că a adus nevoia de noi spații de depozitare pentru companii. Pentru noi, imediat în momentul în care a venit pandemia, poate toți ceilalți își opreau activitatea, în timp ce, în parcul nostru, nivelul de activitate a crescut la nivelul de la Black Friday. Flexibilitatea mentală este foarte importantă”.

„În calitate de dezvoltatori, putem aduce valoare în lanțul logistic astfel încât să venim în întâmpinarea cerințelor consumatorului final, dar aducem un impact și în reducerea costurilor. În 2019, am evaluat impactul unui depozit de last mile, rezultatele fiind pozitive din perspectiva costurilor. Transportul are un impact de peste 50% în acest last mile delivery. Are sens să plătești puțin mai mult pe depozitare, pentru că salvezi foarte mult la costurile de transport. La o reducere cu 10 km a distanței către consumatorul final, deci o apropiere de metropolă, impactul în costuri este de 1 milion de euro la un depozit de dimensiuni medii. Noi dezvoltăm activ depozitele din interiorul orașelor, segment foarte dezvoltat în vestul Europei. În România este încă în fașă, dar am făcut deja primii pași în acest sens”, a spus Sînziana Pardhan.

La rândul său, Raluca Radu, Country Manager, Answear; Fondator și Managing Partner, MTH Digital, a punctat că organizația pe care o reprezintă are ca prioritate îmbunătățirea proceselor: „Am ajuns la un e-commerce reprezentând 10% din totalul de retail, dar este mult loc de creștere. Consumatorii sunt obișnuiți să comande și online, dar și offline, și există o sinergie între cele două canale. Și pentru noi pandemia a venit cu provocări pe lanțul logistic”.

„Când vine vorba de așteptările clientului, studiile arată că așteptările clienților au crescut – aceștia se așteaptă să au opțiuni de livrare în aceeași și sau a doua zi. Aici mi se pare că există un avantaj al retailerilor locali – vin jucători din Polonia, Cehia, Germania în piață, iar interesant e că acești jucători nu au cum să ofere livrare în mai puțin de 3 zile și, cu toate acestea, se găsesc în top. Pentru retailerii internaționali, o prioritate va fi îmbunătățirea proceselor – și noi luăm în calcul îmbunătățirea opțiunilor pentru last mile delivery”, a explicat Raluca Radu.

În tot acest proces, nu trebuie minimizat impactul pe care îl au oamenii, a amintit Cristian Roșca, Supply Chain Director, Macromex:Pandemia ne-a învățat că oamenii contează extraordinar de mult. Am văzut situațiile în care am fost puși, când oamenii nu puteau veni la lucru, când magazinele erau parțial închise. Am învățat să fim mai deschiși, să fim mai curajoși în ceea ce privește modul în care luăm decizii și să căutăm soluții continuu”.

„Astăzi, Macromex are două platforme de e-commerce, unul dedicat canalului de retail și celălalt pentru HoReCa. Acestea oferă posibilitatea pentru clienții noștri să își facă inclusiv un calcul de rentabilitate pe soluția aleasă, dând mult mai mult timp oamenilor de vânzări să acționeze ca niște consultanți, ci nu ca niște cititori de oferte (…). Dacă te duci în orice depozit logistic de food vei găsi oameni care se chinuie să destocheze. În ciuda șocurilor la care suntem expuși și a tentației de a lua poziții rapide și radicale, cred că pandemia ne-a învățat să fim mai analitici, mai precauți, să privim altfel stocurile. Ne-a învățat și să luăm poziții scurte, să urmărim piața cu o frecvență mai mare, să dialogăm mai mult cu furnizorii noștri, dar și cu colegii din alte departamente, pentru că doar așa putem ajunge la o poziție corectă în ceea ce privește stocurile”, a conchis Cristian Roșca.

Pe 30 septembrie 2022, BusinessMark a organizat la București cea de-a X-a ediție a Supply Chain & Logistics Forum & Expo, eveniment dedicat specialiștilor din logistică. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.

Supply Chain & Logistics Forum & Expo este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – GlobalManager.ro, Administratie.ro și EventsOnline.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.