Simona Constantinescu este noul Președinte ales al Federației Industriei Hoteliere din România – FIHR, urmându-i la conducere lui Călin Ile, care a ocupat această funcție timp de peste 7 ani. Simona Constantinescu, care este CEO al grupului Ana Hotels din 2018, are o vastă experiență în industria ospitalității, dar și în domeniul financiar-bancar, în sectorul pieţei de capital și consultanţă financiară.
Simona Constantinescu a ocupat anterior funcția de Vicepreședinte al FIHR, iar în perioada pandemiei a preluat grupul de lucru care s-a ocupat de măsurile specifice forței de muncă (șomaj tehnic, suport pentru sezonieri, Kurzarbeit/program flexibil). Împreună cu grupul de lucru similar din cadrul confederației Concordia a negociat și a susținut elaborarea cadrului legislativ necesar pentru sprijinirea financiară de către stat, prin Ministerul Muncii și structurile din subordine, a afacerilor afectate de pandemie. Noul președinte, membrii noului Comitet Director, precum și ai Comisiei de Cenzori au fost aleși în cadrul Adunării Generale FIHR ce a avut loc pe 31 martie 2023.
„Este o responsabilitate și o datorie de onoare să contribui la îmbunătățirea mediului de afaceri în care industria hotelieră din România își desfășoară activitatea. Sper să mă ridic la nivelul provocărilor pe care le voi avea de rezolvat”, a declarat Simona Constantinescu, noul Președinte FIHR.
Noul Comitet Director este constituit din Simona Constantinescu – Președinte FIHR & CEO Ana Hotels România și următorii membri:
- Călin Ile – Președinte de Onoare FIHR & Președinte Consiliu de Administrație Aro Palace Brașov
- Ștefan Balaur – Continental Hotels Romania
- Marius Băzăvan – Bacolux Hotels România
- Otilia Demian – Bacolux Hotels România
- Andreea Bălaj – DoubleTree by Hilton Cluj – City Plaza
- Dragoș Anastasiu – Green Village Resort
- Laura Damian – JW Marriott Bucharest Grand Hotel
- Sebastian-Ionut Puznava – Patronatul Marea Mamaia Constanța
- Cora Stolz – Radisson Blu Hotel, Bucharest & Park Inn
- Victor Berceanu – Ramada Plaza Craiova
Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) este prima organizație patronală din turismul românesc și cea mai reprezentativă din industria hotelieră, prin cifra de afaceri și numărul de angajați, reunind 4 din top 5 companii hoteliere din România după cifra de afaceri, fiind prezentă la nivel național în peste 41 localități (24 județe) și cumulând peste 16.500 camere în proprietățile hoteliere membre. FIHR este membru fondator al Alianței Pentru Turism (APT), o structură informală deschisă și constituită voluntar, din care fac parte 22 organizații patronal-profesionale importante din turismul românesc.