Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Iași (OTIMMC Iași) în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Iași (CCI Iasi), cu sprijinul direct oferit de BCR, organizează o sesiune de informare având ca temă Programul START-UP NATION – ROMÂNIA. Evenimentul va avea loc pe 29 mai, de la ora 10.00, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Iași, cu participarea experților din cadrul OTIMMC Iași.

În cadrul evenimentului se va discuta varianta actualizată a normelor de implementare a programului și vor fi date răspunsuri la întrebările puse de viitorii antreprenori, pentru a aduce cât mai multe clarificări în privința depunerii și implementării cu succes a proiectelor.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, condiționata de confirmarea prealabilă până pe 26 mai, prin completarea formularului online.