Cum să aduci performanța în industria ta? Aceasta este întrebarea cu care a plecat la drum antreprenorul Tudor Chirilă în 2008, când a creat Senior Tex, unul dintre cei mai puternici importatori de tehnologie și utilaje pentru industria textilă din România și liderul de facto al segmentului de mașini de cusut industriale.

După ce a urmat studii de specialitate în textile și apoi și-a completat CV-ul cu o diplomă în management, Tudor Chirilă a urcat rapid în ierarhia industriei, ocupând pe rând posturi de inginer de producție și apoi director la doi mari jucători din piață. Astfel, a putut remarca două aspecte de importanță critică pentru afacerea pe care a pornit-o în 2008: în primul rând, problemele tehnologice existente la nivelul industriei textile (utilaje învechite, defecțiuni repetate cu impact negativ asupra productivității și performanțe scăzute în raport cu piața externă); în al doilea rând, necesitatea de a umple vidul existent la nivelul furnizorilor de soluții tehnologice destinate fabricilor de confectii textile din Romania si nu numai.

În 2008, când întreaga Europă intra în criză, producătorii și comercianții începeau să-și închidă afacerile, iar problemele de capital și credit puneau în mare dificultate jucători de top din industrie, Senior Tex își făcea încrezător intrarea pe piață.

„Din dorința de a veni în sprijinul producătorilor din insustria textilă românească, Senior Tex și-a diversificat rapid soluțiile tehnice, oferind echipamente noi și second hand, piese de schimb din stocul propriu, dar mai ales know-how. Flexibilitatea în raport cu cerințele clienților și oportunitatea soluțiilor furnizate sunt elementele care au ajutat Senior Tex să își dubleze cifra de afaceri an după an. La ora actuală compania are în permanență în derulare importuri de utilaje și piese de schimb, mașini de cusut industriale și accesorii, alte utilaje destinate industriei textile”, spune tânărul antreprenor.

Unul dintre cele mai dezvoltate segmente de afaceri ale companiei Senior Tex îl constituie distribuția de mașini de cusut industriale. Baza oricărei unități de producție din sectorul textil, mașinile de cusut industriale furnizate de Senior Tex se remarcă prin fiabilitate, ergonomie și costuri competitive, plus service asociat care se oferă cu responsabilitate și profesionalism.