Senatul a adoptat propunerea legislativă cu privire la prestarea de servicii şi acte medicale la cererea pacientului în spitalele publice. Iniţiată de 104 deputaţi şi senatori, preponderent PSD, propunerea a fost adoptată de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 54 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 6 abţineri. Printre iniţiatori se numără şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Potrivit iniţiatorilor, prin proiectul de lege se creează premisele necesare de creştere a nivelului de asistenţă, îngrijire şi tratament în spitalele publice şi de creştere a veniturilor medicilor şi personalului medical din aceste unităţi. Actul normativ prevede asigurarea de servicii medicale la cererea pacientului, în regim privat, în unităţile medicale publice, în afara programului de lucru.
Potrivit amendamentelor adoptate de Comisia de sănătate a Senatului, însuşite de plen, furnizarea serviciilor cu plată se va face prin intermediul personalului medical propriu sau la cererea expresă a pacientului prin personal medical nominalizat. Personalul medical desemnat poate fi din unitatea medicală respectivă sau nu. Metodologia de calcul a costurilor aferente serviciilor medicale furnizate, a investigaţiilor, tratamentelor, serviciilor de cazare şi alimentaţie din unităţile medicale publice se va aproba prin hotărâre de guvern.
Senatorii liberali au criticat propunerea legislativă considerând-o „o concurenţă neloială” pentru sistemul privat de sănătate. Senatorul PNL Nicolae Vlad Popa susţine că prin măsurile stipulate în proiect cadrele medicale „sunt obligate să intre în conflict de interese”. „Sănătatea are nevoie de reformă, dar acest proiect mimează reformă şi e un pas înapoi pentru că amestecă piaţa publică şi piaţa privată”, a spus liberalul Valeriu Todiraşcu. La rândul său, senatorul PNL Ion Luchian consideră că sistemul de sănătate nu este asemenea unui avion în care se regăsesc clasa business şi clasa economic.
Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz. AGERPRES