Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan a declarat că nu se ia în calcul, în momentul de faţă, o „carantinare naţională”.

„Nu suntem în acel moment. Nu este un lucru care să se ia în discuţie în momentul de faţă. Ceea ce rog şi insist şi repet, chiar dacă este deranjant, cred că depinde de fiecare dintre noi să purtăm masca corect, să păstrăm distanţa socială, să evităm aglomeraţiile”, a spus Moldovan, întrebată dacă se ia în calcul o carantină naţională.

Potrivit secretarului de stat, carantina este „greu de suportat” şi nu este dorită de nimeni. „Carantina este un cuvânt greu, care ne este greu de suportat şi nu îl dorim. Carantina, dacă ar fi să fie respectată, ar însemna că toată lumea stă acasă, nu mai iese nimeni pe nicăieri, exact cum a fost în perioada de urgenţă. Or, aşa ceva nu îşi doreşte nimeni. Lookdown este un cuvânt prea dur şi nu ni-l dorim niciunul dintre noi, pentru că este o restricţie care, în momentul actual, ar fi puţin probabil să poată fi implementată şi nu se doreşte. Este clar o situaţie care ne îngrijorează, este un număr mare de cazuri de pacienţi pozitivi, este o rată crescută de pozitivitate în teste, este un număr mare de pacienţi care ajung în terapie intensivă”, a transmis Andreea Moldovan.

Ea a afirmat că situaţia epidemiologică actuală este diferită faţă de ceea ce s-a întâmplat în primul şi al doilea val al pandemiei de COVID-19. „Este un proces epidemiologic diferit faţă de ce am trăit până acum în valul unu sau valul doi”, a arătat secretarul de stat, care a adăugat că decizia de carantinare este una comună a mai multor instituţii, care sunt angrenate în „lanţul decizional”. AGERPRES