IAA Young Professionals, asociația tinerilor profesioniști din industria de marketing și comunicare din România, organizează Seara YP dedicată trendurilor în marketing şi comunicare ,,Marcomm x Trends: 2019”, cea de-a IV-a ediţie şi primul eveniment al asociaţiei din acest an. Specialiști din marketing, publicitate și comunicare se vor reuni la sediul TechHub, luni, pe 28 ianuarie, începând cu ora 19:00, pentru a dezbate principalele tendințe ce vor caracteriza anul 2019.

Evenimentul aduce în prim-plan un overview al principalelor trenduri ce vor caracteriza 2019, din perspectiva client-agenție, pe diverse arii de discuții ale marcomm-ului, având în vedere că deși nevoile consumatorilor se ramifică și se pliază pe componenta digital-tehnologică, centrul de greutate rămâne tot în sfera autenticității.

„Dacă 2018 a fost un an al content-ului video, al crizelor de comunicare, al activismului, dublate la polul opus de multiplicarea campaniilor dedicate ONG-urilor, ritmul rapid al acestor evoluții, ne determină să observăm detaliile sub care strategiile din marcomm ajung să creeze un efect în deciziile finale ale consumatorilor. Conținutul devine din ce în ce mai relevant și îndreptat spre ideea de a oferi un scop consumatorului cu care să se identifice. Cu toate acestea, surprizele sunt la tot pasul iar această seară ne determină să fim en garde cu ce poate să ne ofere anul 2019 și, în același timp, să ne lăsăm inspirați de ceea ce putem face noi din pozițiile în care ne aflăm”, a declarat Iulia Niculae – Cuciurean, Preşedintele IAA Young Professionals România.

Speakerii evenimentului sunt: Valer Hancaș, Director Corporate Affairs & Communication KauflandBogdana Butnar, Head of Strategy – Poke London, Irina RonceaDeputy Managing Director – GOLIN Romania, Teddy Sandu, Creative Director – GMP Advertising, Matei Psatta, Co-Founder – TPS Engage.

Înscrierile se fac gratuit, completând un formular, iar locurile sunt limitate ocupându-se în ordinea înscrierilor.

IAA Young Professionals România este un program al International Advertising Association ce reuneşte tineri profesionişti sau studenţi în ultimii ani de studiu universitar, atraşi de pasiunea comună pentru domeniul marketingului şi al comunicării. La nivel internațional, asociația are peste 1000 de membri din 15 țări: Austria, SUA, Danemarca, Egipt, Olanda, Australia, Serbia, Elveția, India, Italia, China, Turcia, România, UK și Bosnia Herţegovina.