SanoPass, cea mai mare platformă care conectează clinicile medicale cu companiile din România, anunță un parteneriat cu Sanador pentru digitalizarea și personalizarea beneficiilor de sănătate oferite angajaților. Prin noua colaborare, rețeaua SanoPass crește la peste 700 de clinici medicale partenere, dintre care 100 adăugate în primul semestru din 2020.

SanoPass a ajuns ca până la finele primului semestru din 2020 să gestioneze serviciile medicale oferite ca beneficii de sănătate angajaților a peste 50 de companii. Prin tehnologia dezvoltată, SanoPass oferă companiilor și clinicilor din rețea soluții de optimizare și personalizare a beneficiilor medicale până la nivel de angajat, în condițiile reducerii costurilor de ambele părți.

“Parteneriatul realizat împreună cu clinicile Sanador a fost îndelung solicitat de către clienții noștri. Am găsit astfel un partener cu ADN antreprenorial, care îmbrățisează tehnologia și beneficiile pe care la aduce aceasta. De asemenea, pentru parteneriatele strategice la care lucrăm, noua colaborare ne va ajuta, cu siguranță, să ne consolidăm poziția de lider pe segmentul platformelor de beneficii de sănătate”, a declarat Andrei Vasile, co-fondator SanoPass.

Companiile aleg serviciile medicale pe care vor să le ofere angajaților, costul minim al unui abonament este de 1 euro pe lună (medicina muncii), în timp ce costul celui mai scump abonament este de 40 euro pe lună. SanoPass este singura companie din România care oferă la sfârșitul anului contractual banii înapoi pentru serviciile medicale contractate și neefectuate.