Grupul farmaceutic francez Sanofi a anunţat că a intrat în negocieri exclusive cu fondul american de private equity Advent International pentru a-i vinde divizia sa europeană de medicamente generice, Zentiva, prezentă şi pe piaţa din România, pentru suma de 1,9 miliarde euro.
Oferta celor de la Advent este fermă, irevocabilă şi finanţată în totalitate, a precizat grupul Sanofi într-un comunicat de presă, adăugând că tranzacţia ar urma să se încheie până la finele lui 2018.
„Preţul este unul decent dar nu extraordinar. Sanofi va investi probabil sumele rezultate în achiziţii în domeniile pharma sau biotehnologiei”, a apreciat Jérôme Schupp, manager de fond la firma Prime Partners de la Geneva.
Zentiva operează pe 50 de pieţe şi are o prezenţă puternică în Europa de Est, în special în Cehia, Slovacia şi România. Un preţ de aproape două miliarde de euro pentru Zentiva este echivalent cu de 12-13 ori profitul său operaţional (EBITDA) de 150 milioane de euro. Zentiva vinde anual aproximativ 350 milioane de unităţi de medicamente şi are uzine la Praga, unde este şi sediul său, şi Bucureşti.
Zentiva este o companie de medicamente generice cu una dintre cele mai rapide evoluţii din Europa. Zentiva ocupă locul 4 în Europa de Est, având o poziţie de lider în Cehia, Slovacia şi România, în vreme ce în Europa de Vest ocupă locul 6. Compania, cu sediul situat în centrul Europei, operează în prezent în 50 de pieţe şi are acces la o populaţie ţintă de peste un miliard de oameni.
Zentiva a cumpărat, în 2005, pachetul majoritar de acţiuni al producătorului român de medicamente Sicomed. AGERPRES